Visul unei nopți de iarna, cu Vasile

Prefață
Inspirat de aventurile dezvăluite pe Twitter de Vasile Manu, Emi_ba a creat cea mai valoroasă nuvelă erotică a ultimului deceniu, cu gust și atenție pentru detalii…
Alexandru Părerologu
„Asta e a mea!” țipă Vasile smulgând-o practic din mâna celui care o vindea fără jenă…
Pornind spre casă cu pași iuți, o proteja de frig nutrindu-se în el un sentiment aproape părintesc. Se opri în pragul casei părintești, din #cluj bineînțeles, și a sorbint-o din priviri ca un nebun.
Ar fi vrut să o aibă chiar acolo, dar, ce ar fi zis vecinii, dacă l-ar fi văzut… dacă i-ar fi văzut…
Încetișor, fără zgomot, deschiseseră ușa și au pornit către dormitorul lui. Era esențial să nu se facă zgomot deoarece era trecut de 9 seara și Mama Manu (nu șaormeria, doamna Manu) s-ar fi trezit, iar Sile nu ar mai suporta încă o prelegere despre viața lui de golan 2.0.
În plus, de data asta totul era diferit… era cu EA.
Au ajuns în cele din urmă din dormitor și, nerăbdător, Vasile începuse să o dezbrace de veșmitele ei de staniol. El stătea în fața ei și o privea așa cum a făcut-o mama ei, goală și #cudetoate. Vasile începu să o sărute, ba chiar o mușca… Și gemu: „te vreau pe toată în mine”. Pasiunea lui atinsese cote maxime, iar lui Vasile nu îi păsa nici măcar de izul de usturoi din respirația ei. Erau doar ei doi pe lume, când… „Vasile, micul meu întreprinzător online, e gata masa”, se auzi dinspre camera cealaltă…
Vasile se trezi, era asudat și o pată rece îi deranja obrazul de pe pernă, era o bală… La fereastră, zăpada strălucea și prevestea cea mai nasoală zi din viața lui Vasile: #colegii își făcuseră blog.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Iaurt amuzant cu bucăţi întregi de prosteală

De o lună n-am apucat să mă ţin la curent (ăla care fură curent îl ascunde şi-l păstrează numa’ pentru el) cu ştirile importante din onlain şi oflain, aşa că am ratat noutăţi importante, cum ar fi că ageamiul ăla de Liviu Ganea s-a suit în dealu’ Gruii sau că Mutu a luat Oscarul pentru cel mai bun film, cea mai bună regie etc.

Aflu şi că bloggerii s-au dedat la iaurt, n-am înţeles /nu mă-ntere cine şi-a reglat aparatul digestiv şi de ce, daaar, cu această ocazie, mi-am amintit de o porcărie petrecută în vară, care a fermentat de-atunci şi acu’ e numai bună de consumat (dacă a mai scris cineva acelaşi lucru – n-am chef să caut – foarte bine!).

Băeţii de la Danone au făcut un concurs, Blog Juan îi zicea, în care (aţi ghicit) bloggerii mioritici erau invitaţi să scrie cîte o povestioară de amor, după cum ştia fiecare: amuzant sau romantic. Iaca „afişul”:

Deci: eşti amuzant? Cremosso cu lămâie te trimite la Amsterdam. Sau Romantic? Cremosso Tiramisu îţi oferă o escapadă la Paris. Bun. De unde iaurtu’ mă-sii se înţelege că la final va exista doar UN SINGUR cîştigător şi decît O EXCURSIE? Că aşa s-a întîmplat. Cică scrie undeva, în nu ştiu care regulament. Dar unde e steluţa (măcar) ce te trimite să citeşti asta?

Că o-ntorci, că amesteci, că iei cu pită, reclama tot e mincinoasă. Bloggerii (care au dat sute de linkuri către pagina în cauză, au făcut haştag pe twitter etc.) au fost prostiţi şi, mai grav, HATERII care l-au susţinut pe Vasile Manu în concurs au muşcat-o şi ei.

Doresc să se sesizează cineva! Danone trebuie să plătească! Propun să le boicotăm lactatele şi să cumpărăm doar Napolact, Albalact sau Lechinţa! Vă zic mîine exact care, după ce trec pe la fiecare cu o propunere de promovare pe blogul meu.

Jos Danone! Sus altul!

PS-urile, pe emilzice.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Revista colegosferei – săptămâna 20-26.02.2012

Una dintre rubricile pe care m-am gândit să le implementez (ah, ce-mi place cuvântul ăsta! NOT. mi-am dat şi demisia la un moment dat din cauza lui) pe colegii.cc este Revista colegosferei. O trecere în revistă săptămânală a articolelor scrise de colegi pe blogurile personale. Bineînţeles, altele decât cele promovate pe-aici de-a lungul săptămânii taman încheiate.

Problema principală pe care o întâmpin încă de la inaugurarea acestei rubrici (inaugurare care se petrece aici şi acum!!1) este, de fapt, una dintre trăsăturile comune ale colegilor: nu scriu pe bloguri! Şi-aici aş vrea să mă autopropun pentru titlul de cel mai puturos coleg. Ar mai fi şi alţii cel puţin la fel de puturoşi, dar cine-mparte… Plus că unii au ca meserie scrisul, deci consider că au circumstanţe atenuante: pana mea, şi-n timpul liber tot asta să facă?

Să purcedem la drum, totuşi, cu ce am găsit până acum prin colegosferă:

Mika Pané le caută, în cadrul unei rubrici proaspăt inaugurate, nod în papură marketerilor. Săptămâna asta ne povesteşte  despre o promoţie stupidă la Dero şi viruşii de la Plafar. Eu zic că ălora cu promoţia la Dero le-a plăcut Pufoşenia RObotzilor, de-aia dau balsam de două ori. Ori suntem pufoşi, ori nu mai suntem!

Oana Reveica ne spune o poveste reveiciană despre sită şi ulcior. M-a dus cu gândul pe undeva, prin alistosferă, la bloggeri graşi care râd de grase.

Cosmin Zodilă, un coleg care n-a apucat încă să-şi facă debutul pe-aici, ne spune că gramatica nu se învaţă în cluburi. Eu zic c-o putem învăţa şi pe budă, numai s-o învăţăm.   Încă n-am găsit greşeli pe ambalajele de curpapir, deci unii pot învăţa măcar cât scrie pe ele.

Emilzice, alt coleg care nu şi-a făcut debutul în acest spaţiu carpato-danubiano-hateristic, ne zice (!) una despre invenţiile care ar vrea el să se inventeze mâine. Mă rog, el zice mîine, cred că a făcut şcoala pe vremea lui Gheorghiu Dej. Articolul e de azi, dar am zis sa-l pomenesc, totuşi, poate se simte dator şi publică şi pe-aici ceva. big grin

Contele Boris, cel mai productiv dintre colegi, dacă e să ne uităm la numărul articolelor publicate săptămâna trecută pe blogul personal, se întreabă dacă Twitter este o pierdere de vreme şi ne dă un citat din Tolstoi şi unul din  Orhan Pamuk. Cred că vrea să observe Pavel Ionuţ că şi el citeşte, nu numai Chinezu.

Alex Mieluş a pus pe blog, pentru sufletul lui şi al altora care-i împărtăşesc pasiunea, nişte infografice.

Emi îi hatereşte un pic pe cei de la gândul şi ne povesteşte pe scurt despre autoreglementare. Cu linkuri.

FurtDeCurent, cel mai nou idol al Danielei Petrescu, n-a scris nimic pe blogul personal, dar e primul (FIRST!!1) în topul autorilor articolelor de pe colegii.cc. Îmi propun ca în maxim doi ani să-l depăşesc.

– Nici Ellunes n-a scris nimic, dar îşi permite! E cel mai influent twitterist dintre colegi, conform unui top făcut de oameni cărora le place să facă topuri.

Ceilalţi colegi care nu-s pe-aici n-au scris nimic sau (cazul meu) au scris ceva ce s-a mai difuzat pe canalul colegii.cc. Ne revedem săptămâna viitoare, când iar voi constata că n-am scris mai nimic pe blogurile personale. Forza #colegii!

PS: Intenţionez să fac şi un fel de revistă a blogosferei la un moment dat, aşa că puteţi trimite articole folosind pagina de contact. Pentru trollat sau pentru promovat, dacă trollează.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Un stahanovist al blogosferei

Soţ, tată, blogger, antreprenor online, jurnalist, consultant politic, analist TV… şi lista ar putea continua la nesfârşit. Probabil că aţi recunoscut în cuvintele de mai sus pe domnul Cristian China-Birta, cunoscut în online şi sub numele de @chinezu.

Scrie 7-8 postari, dă 30-40 de tweet-uri, participă la un twetmeet, apare la două posturi tv, vorbeşte la o conferinţă despre antreprenoriat. Totul într-o singură zi. Un adevărat stahanovist al blogosferei. Dar, care să fie secretul lui? În exclusivitate, în poza de mai jos veţi descoperi pe ce se bazează succesului unui A-lister. Da. Bea din două sticle deodată.

Dacă doriţi să mai aflaţi câte ceva despre omul Cristian China-Birta: „Omul Chinezu este exact ca şi bloggerul Chinezu, modest prin atitudine, înţelept prin sfaturile oferite, de gaşcă atunci când glumele şi berea au început să curgă…” ;„Fiecare am căscat urechile şi i-am ascultat cu atenţie vorbele, ne-am spus ofurile, el ni le-a spus pe ale lui şi tot aşa printre glume, mici şi bere a decurs o întâlnire minunată.”; „Ştiaţi că domnul Chinezu citeşte şase cărţi pe lună?, cum să nu admiri un astfel de om?”  (de aici).

Alexei Grigorievici Stahanov, miner sovietic ucrainean, 1906-1977 (în 31 august 1935, s-a raportat că a depăşit de 14 ori norma de producţie, extrăgînd 102 tone de cărbune în 5 ore şi 45 de minute).

 

text preluat de aici.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

A 8-a minune a lumii – fabrica de iaurt

E o pasăre măiastră? E un avion? E superman? Nuuu! E un iaurt!!! Dar este atât de minunat!
Așa gândește singurul neuron din capul unui bloggăr la vizita într-o faimoasă fabrică de iaurt.

Minunatele tehnologii care fac posibilă în secolul 21 transbordarea laptelui din ugerul vacii în cuvele de fermentat, apoi în plastice pe care scriu niște litere, sunt pur și simplu prea mult pentru priceperea eroului nostru… Acesta scoate din buzunar o placă cu niște butoane (pe care orășenii o numesc smartphone și pe care lui i-a dat-o un binevoitor prea mărinimos de la o agenție) și se apucă să scrie „La D****e se fac un mil patru sute de mii de iaurturi/zi. Wow!”

Imensitatea aceea numită fabrică de iaurt este pur și simplu năucitoare pentru bloggărul nostru și reprezintă unul din lucrurile pe care credea că nu le va vedea niciodată în viața lui, când, copil fiind, stătea lângă mama lui care încerca să încropească într-un ciorap Adesgo o brânză făcută din laptele muls chiar de el acum trei zile direct de la vaca familiei. Toate acele mașinării și acei oameni în halate albe care îi amintesc de dispensarul sătesc (din anii lui buni) arată minunat… „Deci așa arată una dintre cele 7 minuni ale lumii”: spuse bloggărul în sinea sa.

PS: Cred că Ceaușescu ar fi fost mândru să aibă masa de manevră constituită în prezent de majoritatea bloggărilor la dispoziția sa (de fapt ce dracu vorbesc aici că unii dintre ei sunt deja contractați de anumite partide). Dar ar fi fost amuzant să avem astfel de bloggări în Epoca de Aur, care, invitați fiind să facă o vizită la Canal ar fi dat tweet-uri despre cum dușmanii poporului nu își dau sufletul la șaibă, sau despre cât de multe oportunități ai tinerii care sunt aleși pentru șantierele muncitorești de la Bumbești-Livezeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Dragobetele online-ului

Astăzi predomină iubirea sub orice formă a ei. Păsărelele cântă, fluturașii zboară, declarațiile de amor înoată în cantitatea de salivă de pe urma sărutărilor etc. Cum puteam noi, colegii, să ratăm această zi?! Drept urmare, am căutat (nu foarte mult) să desemnăm, mă rog, să-i acordăm titulatura ”de Dragobetele online-ului” cui altcuiva, decât celui mai mare Don Juan al spațiului virtual, acest Casanova al PiaRistelor din România, Adiță Ciubotaru.

Fetelor, chiar dacă e mai violent cu cei mici, să știți că el este foarte afectuos cu sexul frumos.

Luați de priviți. Happy Dragobete’s Day!!

Adiţă Ciubotaru, zis şi DragoBATE Ciubotaru

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Bullshit-ul cotidian. Get used to it.

zero

După ce a dat muie cu găleata celor de la HotNews, Cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-pronunțat ne anunță că al lui blog prea-mărit-și-umflat-cu-pompa-prin-rss este afiliat HotNews.

De fapt nu e zerostiri, ci blogdebucurestean sau Cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-pronunțat. Ba nu! E zerostiri, nu e blogdebucurestean sau Cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-pronunțat!

Eh … detalii de schimbare de subscriberi la rss, de followeri, de identitate: bullshit cotidian. Get used to it.

zero

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

De ce erau dacii cei mai drepţi şi viteji dintre traci

Băiet fiind, liceu-l frecventam. Asta se întampla în a doua jumătate a anilor ’80. Ca orice licean din acea perioadă, una dintre cele mai mari probleme o reprezenta încercarea de a purta părul lung fără a fi dibuit de profesori. Era vremea cînd băieţii purtau „codiţă”, iar ascunderea acesteia de vigilenţa profesorilor necesita abilităţi deosebite.

Într-o zi, pe cînd eram mândru de „codiţa” mea (avea vreo 15-20 de cm şi, de obicei, stătea bine ascunsă sub gulerul sacoului), am fost prins chiar de directorul liceului fumînd în toaletă. Alături de mine, victimă a căzut şi cel mai bun prieten al meu, coleg de clasă. Pe lângă confiscarea ţigărilor („Carpaţi” de Sf. Gheorghe, pour les connaisseurs) şi ameninţarea cu plata unei amenzi pentru încălcarea normelor P.S.I., directorul a observat şi „codiţele” pe care, în momentul intrării lui în toaletă, amândoi încercam să ni le „aşezăm” sub sacouri. După o scurta lecţie de morală şi încasarea a câte unei palme de fiecare (avea o palmă grea, fiind fost voleibalist), directorul ne-a dat 25 de lei, spunîndu-ne să mergem imediat să ne tundem.

Nişte elevi model fiind, împreună cu prietenul meu, am hotărât să mergem la ora de istorie, iar apoi să ne deplasăm la „Egreta” (o cârciumă din apropierea liceului) să bem câte două beri din banii directorului.  Acestea fiind hotărâte, am intrat la ora de istorie. Lecţia din ziua respectivă era despre strămoşii nostri, dacii. Afară fiind o zi cu soare, ne-am dat seama ce greşeală am făcut că am intrat la oră, în loc să stăm pe terasă la bere. Aşa că, am început să căutăm un motiv pentru a fi daţi afară din clasă. Motivul l-am găsit mult mai uşor decât am crezut iniţial. Ne-a ajutat chiar profesoara de istorie, cu o întrebare pusă clasei: „Copii, ce îi făcea pe daci să fie aşa de viteji?”. Sesizînd oportunitatea, am ridicat rapid mâna, iar profesoara mi-a dat cuvântul. Mândru, m-am ridicat în picioare şi am răspuns: „Pe daci îi făcea aşa de viteji… Apilarnilul„. La auzul unui astfel de răspuns, profesoara a izbucnit mai întâi în râs (alături de întreaga clasă), apoi s-a înroşit toată si m-a poftit afară din clasă, drept pedeapsă pentru neobrăzarea mea. Prietenul meu a fost dat şi el afară de la oră, deoarece râsul său acoperea râsetele tuturor celorlalţi 34 de colegi.

Nu pot să vă descriu în cuvinte ce gust a avut berea băută cu această ocazie. A fost una dintre cele mai bune beri băute vreodată.  happy

Pentru cei tineri şi foarte tineri, trebuie să le spun că „Apilarnilul” era un supliment obţinut pe baza produselor din stup (cred că se mai comercializează şi acum). În acea vreme, promovarea „Apilanilului” era aproape la fel de agresivă ca cea a peştelui oceanic congelat. În limbaj hateristic 2.0, peştele oceanic reprezenta un fel de #refinantare, iar „Apilarnilul” era echivalentul hastagului #indestructibila.

Articol preluat de aici.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)