Nimic despre un an de #colegii.cc

Pentru că zilele astea  se împlineşte un an de la lansarea acestui site, nu am să scriu un articol „omagial” despre asta. O să las această plăcere #baiatuluirautalentatsisuperb.

Dar, pentru ca nu am mai scris nimic de mult timp pe aici şi încercînd sa urmez  modelul A-listerilor (care atunci cînd nu au nimic a spune postează un film luat de pe youtube sau o glumită de pe 9gag.com), vă las să vizionaţi un filmuleţ despre o farsă jucată de un post TV primului-ministru al Serbiei. Enjoy!!!

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

La mulți ani, @chinezu!!!

Oricât de hateri ar fi, #colegii nu puteau rămâne indiferenti în această zi mare pentru onlineul românesc.

Cum Google nu a binevoit să facă un doodle special (ruşine google!) de ziua celui mai fain om din online, #colegii încearcă să suplinească această lipsă printr-o urare sinceră:

 

LA MULŢI ANI, @chinezu!!!

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)

Hater premium/ Hater gold

Mulți au spus despre #colegii, deşi noi n-am recunoscut nimic (încă), că nu suntem decât nişte hateri care râvnim la pişcoturile A-listerilor.

Până să ajungem să gustăm din dulcele pişcot, nu ne rămane decât să învățăm 2.0  împreună cu @chinezu et comp.

 

Drept urmare, văzînd ultimele trend-uri din blogosferă (vezi xoxo.ro şi arhibârlog.ro), #colegii (câți au mai rămas) au hotărat să implementeze un nou sistem de acceptare a comentariilor pe colegii.cc, sistem inspirat de pe arhibârlog.ro.

Acest sistem constă în introducerea comentariilor de hateri premium/ gold.

Statutul de Hater Gold îți aduce privilegiul, în schimbul sumei lunare de 40 bani, de a avea dreptul să postezi un numar de 10 comentarii pe lună. Comentariile vor avea legatură cu urmatoarele subiecte:

– glumițe despre superbitatea homoerotică a lui @furtdecurent, precum şi despre stupefianta lui asemănare fizică cu Manafu;

– calambururi despre dragostea patimaşă a lui @RFboris pentru bere şi reach-ul avut de tweet-urile sale date de prin diferite cârciumi;

– o aluzie despre vârsta matusalemică a lui @aiurea (doar una/lună, deoarece #colegul nostru este foarte sensibil la acest subiect) şi un numar nelimitat de glume despre noua sa pasiune pentru ceaiurile de fițe.

– glume despre trecutul de căpşunar al lui @Ellunes, dragostea oarbă (şi neînțeleasă de nimeni) pentru Dinamo Bucureşti şi poza sa din fata şaormeriei „La Mama Manu” din #Cluj.

Statutul de Hater Premium este un statut special. Pe lângă facilitățile Hater Gold, posesorii acestui tip de cont vor avea dreptul să înjure #colegii (actuali sau foşti) de câte ori vor şi cum vor ei. Statutul de Hater Premium poate fi obținut în schimbul unei taxe de 4 lei/ lună (sau 4 RON/ lună, ca să-l enervăm pe #fdc).

Pentru a putea să ne dăm seama de impactul implementării unui astfel de sistem, am solicitat parerea unor specialişti recunoscuți. Iată opiniile lor:

Nea Stere (proprietarul buticului de unde se aprovizionează @RFboris cu bere): „Am încredere deplină într-un astfel de demers. Chiar mă gândesc că aş putea trage şi eu beneficii din această inițiativă. Dacă se vor câştiga bani frumoşi, sunt sigur ca domnu’ @RFboris îşi va cheltui partea dumnealui cumpărînd bere de la buticul meu.”

Isadora Buruiană (vânzătoare la magazinul de la parterul blocului unde stă cu chirie @furtdecurent): „Da’ di şi vreți să ştiți părerea mia? Io nu mă prişep. Dacă domnu’ @furtdecurent nu se va mai supăra cind îi dau gumă Orbit în loc de rest, io sunt mulțumită.”

Claudia Cățălush (heităriță independentă): „Să vă futa Stalin! Eu nu trebuie să plătesc ca să pot înjura. Eu sunt pe cont propriu, ceea ce mă face ca oarecum să păstrez un echilibru şi să cântăresc mai bine unele lucruri.”

Maldita Pruteanu (chestor şef la Direcția pentru Gramatică – Inspectoratul Poliției Limbii Române): „Atâta timp cât haterii comentatori tratează cu respect sintaxa propoziției, morfologia cuvintelor, precum şi celelalte reguli de bun simț ale gramaticii, eu nu pot decât să salut călduros această inițiativă şi să le urez mult succes.”

Serviciul se va lansa începînd cu miezul nopții. Singurul care va beneficia de acces gratuit la contul de Hater Premium este Vasile Manu. Precomenzi se pot face trimițînd un mail la blog@colegii.cc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

Degringoladă în blogosferă! @Chinezu se lasă de blogging şi pleacă în Danemarca. Îţi vei epila nurca de uimire când vei afla de ce!!!

Nici nu termină de scris  #baiatulrautalentatşisuperb postarea în care ne dojenea ca „proiectul” #colegii cam lâncezeşte, că imediat ne lovi inspiraţia şi dorul de a scrie.

Sincer să fiu, dorul de a posta nu mi-a venit dintr-o dată, ci a fost nevoie şi de o motivaţie  mult mai puternică decât cuvintele Superbului. Aceasta motivaţie a venit în urma vizionării  unei ediţii a emisiunii „În premieră, cu Carmen Avram”, emisiune difuzată de Antena3. Titlul reportajului: Vrăjitorii netului. Subiectul emisiunii: bloggerii. Printre bloggerii invitaţi sa dezvăluie câte ceva din „secretele” blogging-ului: @chinezu. M-as fi mirat ca tocmai el sa lipsească.

După ce şi-a făcut bilanţul pişcontabil pe anul 2011, stimabilul @chinezu, „Marele maestru de isprăvi 2.0 şi chipsuri cu gust de harneală”, a decis, precum Danny Glover în Predator 2, că, deşi se unge cu produse Farmec mai ceva ca Mihai Răzvan Ungureanu, este mult prea bătrân pentru acest că… sincer mediu de comunicare şi că n-ar fi o idee rea să se apuce şi el de o profesie adevărată. Dar cum câştigurile din blogging ale domniei ajung la impresionanta sumă de 1.835 euro pe lună [aşa cum puteţi observa din declaraţiile date într-o ediţie din 2011 a emisiunii „În premieră, cu Carmen Avram” (ediţie intitulată „Prostitorii netului*”winking], stimabilul a considerat că se impune, totuşi, o evoluţie şi în ceea ce priveşte latura financiară a unei viitoare meserii. Aşa că a plecat în Danemarca (unde ar putea să câştige până la 2000 de euro pe lună), la jupuit nurci.

Iată ştirea din Adevărul care se pare că l-a inspirat pe creţulinul A-lister:

O companie daneză specializată în prelucrarea şi obţinerea produselor finite din piele şi blană caută să angajeze, prin intermediul Agenţiei de Şomaj Vaslui, un număr de 40 de persoane care să se ocupe de jupuitul nurcilor, contra unui câştig de până la 100 de euro pe zi.

 Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vaslui a lansat, prin intermediul reţelei Eures, o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar pentru 40 de persoane care doresc să muncească în străinătate, ca lucrători necalificaţi, transmite Mediafax.

Oferta vine din partea unei firme din Danemarca, specializată în prelucrarea şi obţinerea produselor finite din piele şi blană, care are disponibile locuri de muncă în meseria de jupuitor de nurci, plătite cu sume de până la 100 de euro pe zi.

„Din informaţiile oferite de firma daneză se pare că munca este una grea, cu activităţi repetitive, monotone, la o viteză foarte mare de lucru. Programul de lucru este de şapte zile pe săptămână, câte 10-12 ore pe zi, pe toată perioada contractului, cuprins între trei şi şase săptămâni, în perioada 8 noiembrie – 20 decembrie 2012. Plata se face la fiecare bucată de nurcă jupuită, iar câştigul este de aproximativ 75-100 euro net/zi, în funcţie de ritm şi precizie”, a declarat, luni, directorul AJOFM Vaslui, Adrian Cîrlan.

Firma daneză impune şi o serie de condiţii celor care vor să se angajeze, cum ar fi cunoştinţe minime de limba engleză, să aibă fizic puternic şi să fie dreptaci, având în vedere că maşinile de lucru pot fi folosite doar pe partea dreaptă.

Chinezu, priceput în absolut orice, de la înregistrat un dialog de 3 cuvinte (în total) cu Cristian Manafu pentru a descrie o maşină şi până la scris bazaconii (deocamdată doar substantivul, nu şi snacks-urile!) pe steagul României, şi-a spus că ar cam fi cazul să îşi treacă una nouă în CV. Întrucât

– necalificat (influencer) este,

– dreptaci cu ritm şi precizie în balotat beri 2.0 este,

– în putere (de convins blogăraşi) este,

– engleză bangheşte (London, chips, Ciaina, alea-alea),

bravul nostru 4ever băimărean a tras deja sfori pentru a-şi face mutaţia în minunatul Vaslui.

Cât despre noi, tot ceea ce putem să face este să-i urăm să aibă forţă de muncă (că-n străinătate nu se freacă ca-n blogging) şi, cel mai important, să nu-l prindă angajatorii că mănâncă nurcile, cum a făcut cu castorii la Riga. Ah, şi să se întoarcă sănătos, că Tampax caută un A-lister serios pe post de blogger oficial!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nZUCLYMfhig]

(articol scris în strânsă colaborare cu #baiatulrautalentatşisuperb)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Lupul îşi schimbă cămaşa, dar năravul ba!

Adrian Ciubotaru, cel mai celebru purtător al cămăşii lui Alexandru Negrea, loveşte din nou! La propriu! Divizia de paparazzi de pe lângă Aşezământul Cultural #Colegial l-a surprins pe cel mai sponsorizat blogger român într-o ipostază care nu-i face cinste. Enervat probabil de lipsa cămăşii norocoase, dl. Ciubotaru a amenințat o femeie cu bătaia. Aveți mai jos poza obținută de paparazii noştri:

postare scrisă în colaborare cu #colegul Cosmin Zodilă

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Offside

Pe cînd nu se întrevedea nici o deplasare sponsorizată de vreo agenție, @piticu21 nu înțelegea importanța Campionatului European de Fotbal din Polonia şi Ucraina.

A fost de ajuns o sponsorizare, pentru ca dl. Dorombach să-şi schimbe radical opinia şi să-şi dea seama ce minunat este să vezi live un meci la Euro 2012.

 

  După celebrele corespondențe din 2010, de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, aşteptăm cu nerabdare miile de poze şi postarile pe blog transmise de la Varşovia.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Şcoala de Blogging Blogatu.ro

Şcoala de Blogging Blogatu.ro a fost înființată și acreditată datorita eforturilor rectorului sau, dl. Marius Blogatus. Şcoala de Blogging Blogatu.ro  este o „instituție de blogging superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de blogging”.

Şcoala de blogging Blogatu.ro a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Blogosferum, adoptată la Craiova, în anul 2012, acționînd pentru transpunerea, în spațiul bloggingului superior și al cercetării blogosferice, a reglementărilor, normelor și valorilor promovate în cadrul Pişcotal Initiative. Președintele-rector al Şcolii a semnat la McDonald’s-ul din Craiova, Magna Charta Blogosferum, angajîndu-se, în numele Şcolii, să respecte și să promoveze autonomia blogosferica, precum şi valorile și drepturile pişcotare fundamentale.

Cursantii Şcolii de Blogging Blogatu.ro se vor bucura de cursurile predate de cei mai renumiţi profesori din blogosfera românească:

– cursul de introducere în filozofia chinezească „Pişcotul milenar”, va fi sustinut de prof. univ. dr. Cristian Confucius-Birta;

– cursul de logică „Eşti prost, pentru că aşa zic eu” – prof. univ. dr. Zosnicus din Bloggerdam;

– cursul de B-listing şi majordomie blogosferică „The Butlister Did It” – prof. univ. dr. Ovidiu iEftinie;

– cursul de tranzit intestinal pentru începătoare „#Obiceiurisănătoase” – prof. univ. dr. Raluca Poopa;

– cursul de anger management pentru avansaţi „Cum să îngropi hateri în dealurile Moldovei ca un pro” – prof. univ. dr. Sebastian Balamutău;

– cursul de gramatică 2.0 „Cum să scri corect româneşte” – prof. univ. dr. Dragoş Hopu şi lect. univ. drd. Bogdan Virgule;

– cursul de economie „4Ever a Loan” – prof. univ. dr. Andrei Vijelie;

– cursul de semiotică şi hermeneutică „#glumeHurducashiene” – prof. univ. dr. Mihai Căpşunes;

– cursul de napoleonologie aplicată „Dar halatul, doamnă, cât e halatul?” – prof. univ. dr. Bogdan Agresiviu;

– cursul de sexologie unipersonală „Bună-i roşcata, nu-i ca bruna, dar nici blogging-ul ca mâna” – prof. univ. dr. Vasile Onanu;

– cursul de autoapărare împotriva minorilor „#bateciubotaru” – prof. univ. dr. Adrian CiuBUTEaru;

– cursul de linkologie aplicată „Link din link se face trafic” – prof. univ. dr. Marius Blogatus, decan al Şcolii de Blogging;

Cursurile Şcolii de Blogging Blogatu.ro pot fi frecventate „la zi”, seral, fără frecventa şi IDD.

Şcoala de Blogging Blogatu.ro are sediul central la Craiova şi filiale în Dăbuleni, Paşcani, Moineşti, Balş, Urziceni, Babadag şi Oraşul de Floci.

postare scrisă în colaborare cu #baiatulrautalentatsisuperb 

poză luată de aici.


VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Vezi AICI cum se face blogging, băi hatere!

Scurt, fără prea multe cuvinte, să prezentăm faptele:

– Patrick André de Hillerin postează pe contul sau de Facebook o captură foto de pe site-ul rtv.net și câteva rânduri. În cele scrise,  jurnalistul de la „Cațavencii” arată că poza de pe rtv.net, prezentată ca fiind de la metroul din București, este de fapt o imagine din 2011 cu o inundație la metroul din Barcelona.

 

– La 10-15 minute după postarea lui Patrick André de Hillerin, apare pe piticu.ro un articol de mare angajament cu același subiect. Fără a spune nimic despre cel care a descoperit amatorismul celor de la rtv.net.

După ce că nu a menționat pe cel care a descoperit totul, ironia situației constă și în faptul că tocmai @piticu21 face mișto de cei de la rtv.net că nu verifică informațiile. Este momentul să ne amintim de numeroasele cazuri asemănătoare de la realitatea.net? Sau celebra postare despre șamponul cu „sistem activ de taurină” de pe piticu.ro? Oare știrea cu „brozul” Andreei Esca nu se poate încadra tot la capitolul gafe și știri neverificate? (deși @piticu21, autorul celebrei poze, spune și acum că este gata să moară cu noi de gât susținindu-și cauza în ceea ce privește știrea despre Esca).

Notă: Din câte știu eu, poza preluată de rtv.net și prezentată ca fiind din București, a fost dată pe twitter (în glumă) de către @andimoisescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)