Băutură și jazz

Guest post scris de Mihnea (blog)

Scriu aici la cererea acestor băieți faini, poate uneori pierduți în detalii. Bă, prima beție în care n-am mai știut de mine a fost în Canada. Eram student eminent, cam de 18 ani, cred, iar prietenii erau niște golani. Unul era cubanez fugit din insula lui Castro și ceva mai slab decât un fir de curent, iar celălalt era un canadian cu rădăcini olandeze cam de două ori cât mine în toate direcțiile. Pentru cei care mă cunosc, la minunată greutate de 0,1 tone, această stare de fapt nu este ușor de obținut.

Am început în cămin cu niște bere, cumpărată de olandez, pentru că eu încă n-aveam voie să beau alcool în Toronto. În acest sens, doresc să înjur cu toată ființa statul român pentru că a ascuns data de naștere pe buletin. Photo ID, ziceau ei. Eu, mândru ca un pui de Bucureștean ce eram, un an mai târziu, le arătăm țanțoș buletinul. Your birthday isn’€™t there, zicea indianul cu o privire critică. Ba este, dar știți, e cu roșu într-un cod întreg, vedeți aici.. 830110? Sorry, son. Come again. Mâncam la Mcdonalds mai mult din razbunare…

Mda. Revenind, am băut niște bere canadiană chiar bunicică, Creemore Springs, țin minte și acum, una dintre micro-berăriile din Toronto. După care, hai să vi-l prezint pe Alex, zice cubanezul. Luăm TTC-ul, alias RATB-ul local, și coborâm prin centru pe undeva. Intrăm în ceea ce pot descrie doar ca un bloc românesc, cu miros de ciorbă și alte asemenea ieșind de sub uși. Urcăm pe scări la etajul trei, că lift canci. Erau blocuri de imigranți. Alex ne primește, băiat de treabă, omul saxofonist la Olga, soția și de altfel bunaciune de ucraineancă.

Și bem din poșircă adusă de acasă de Alex, și bem. La un moment dat, mai apare cineva și cu niște marijuana, care era complet legală și nu încălcam absolut nicio lege fumând-o. Zău. Țin minte și acum că-mi ridicam mână pe de pe fotoliul unde mă așezasem și o treceam prin față. Țeasta era undeva în tavan, ochii îi simțeam apăsați de pleoape, iar mână se mișcă încet în fața mea, deși eu știam cu fix 45,3% siguranță că de fapt totul se mișcă în ritm normal.
Și după care au început certurile între Alex și Olga. Era ceva cu blea-uri și vocabular colorat în cameră alăturată. Noi nu înțelegeam, dar eram ușor rangă oricum. Într-un final, a ieșit Alex cu saxofonul și niște Absynt. A dat foc la sistem, zahărul peste care turnase licoarea și apoi ne-a dat paharele de shot-uri. Olga privea ușor supărată din cadrul ușii, îmbrăcată într-un leotard semi-transparent, probabil ca răzbunare. Nu mă deranja, sincer. Alex a început să cânte la saxofon.

Saxofon plus fătuca semi-dezbrăcată în cadrul ușii plus marijuana plus 3 beri plus vreo juma de țuica prostească de la vecini; nu am mai zis nimic de Insula Șerpilor, era inutil, mă simțeam unul. Parcă eram Martin Sheen în începutul de la Apocalypse Now. Nu rețin cum am ajuns acasă, dar a fost elegant de mișto. Olga înțeleg că l-a părăsit pe Alex la câțiva ani după, cubanezul predă într-o școală de cartier de prin Toronto, iar canadianul a trecut prin București de 2 ori și mă bate la cap pentru a treia oară. Eu scriu postări din amintiri pe un blog de oameni de cele mai multe ori inteligenți. Yay me.

PS: Îi mulțumesc lui furtdecurent, un om mult prea egoist în inteligența pe care o afișează. #colegii.cc fac un serviciu public, de cele mai multe ori. Sunt, dacă doriți, Olga blogosferei românești, nu numai pentru că toată lumea vrea să-i fută atunci când apar în cadrul usii.

Sursa foto: noticeboard.arikiart.com

Despre autor

"musafir" a scris 103 articole pe acest blog.

Autor colectiv. Cititorii noştri sunt mai bloggeri decât noi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Un răspuns la “Băutură și jazz”

  1. eu urc in romania pana la etajul 7 pe scari pt ca cineva uita usa la lift deschisa undeva la etajul 5 sau 8 si tu te plangi ca ai urcat pana la 3 in canada? sau eu in romania am interfon la bloc dar pt ca stau la parter* nu mi-au montat si in apartament si cand vine cineva tre’ sa-i dau cheia pe geam. pai viata-i asta? ia nu te mai plange.
    eu am patit cu un picior cam ce ai patit tu cu mana laughing
    ce amintiri, ce amintiri…

    * te-am confuzat rau, nu? urc pana la 7, stau la parter… am parteru la 7?!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *