Varza călită, adevăratul content de calitate

varza calita - quality content

Stai cu bărbia în pumni și te întrebi: „ce-o să fac cu viața mea?” Ai vrea să primești un răspuns fulger de la Bărbos: „Nimic mai simplu.” But shiiit, patronu’ nost stratosferic are și alta treabă. Stai și dai scroll ca impotentu’ activității. Roșiile sunt scumpe iarna, vara nu. Update la iOS, de la 5.4.1 la 7.3.9? Halep iar folosește past tense-ul pentru o acțiune care se petrece la prezentul fileului? Nimic mai simplu.

varza calita - quality content

Varza călită. Când i s-a adus ultima dată un omagiu? Faci bungee jumping sau surffing ca să sorbi doza de adrenalină? Pfff, that’s so dial-up-ul trecut. Pe cine ai auzit să se încumete să laude o varză călită? Exact, asta credeam și io. I mean, e ușor sa-ti dai cu pararea despre Ponta, viol, Grapini sau fotbal, dar în ceaunul cu varză călită nu mulți mestecă. Trebuie să manipulezi lingura de lemn de parcă ai fi Fredie Merrcury cu aspiratorul. Homosexualitatea nu este obligatorie.

Câte pdf-uri s-ar putea scrie doar despre cotorul acestui minunat zarzavat. Sau chestia asta verde cu frunze. Însă, kilobaiții-s putini, nu ne permitem să-i lăsăm prea mult pe focul descrierii. Exact cum gemenii, yin și yang, mamele și apelurile pierdute, parcatul cu spatele și doamnele reprezintă dualitatea lumii, așa și varza călită oscilează între două variante.

Varză dulce călită. Pfff, probabil te pensezi. E adevărat, poți să presari niște boia iute și să construiești lotul in jurul costiței afumate, dar degeaba. Ce wrong with you, asculți Coldplay? Da, da, gestu’ contează. Macar n-ai plecat prin Maramureș, ca să dai un #nofilter mămăligii, la modu’ ca la maică-ta acas’. Între timp ai aflat ca era surogat și ești alergic la mălai. Să trecem peste, Anders Breivik al BUCATELOR gătite.

Varză călită murata. Eh, așa mai merge. Deja mirosi a transpirație. Așa-i cand stai sub ceaun si faci infuzie de piper nemacinat. Deja nu mai simți nevoia nofilter-ului, share dacă-ți place?!, „sunt urâtă? sad„, cui îi pasă, coaie? Ești doar tu și aragazul. Un fel de me, myself si Irene. Doar ca Irene lipsește. Ceaunul e peștera ta culinară cu mirodenii rupestre. Simți deja mireasma ăia acră, acidă, condimentată. Da, da, alintaroma verzei. Esti bine. N-ai nevoie de articole quality. Nu trebuie să testezi nimic. Nici sa tai o bucată de parizer pe diagonală si sa-ti minți prietenii ca telefonul si-a dat singur take photo și a început să scrie la about. Pai nu sunt mulțumiți până si porii de tine? Ei s-au deschis, părul s-a ridicat de pe scaunul letargiei.

E timpul să răstorni minunea în farfurie. E primul născut. Pune și carne, dar nu neglija varza. Lasă berea, bagă o palincă sau o vișinată. Nu fă poză. Nu strica carpe diem-ul cu un upload. E gustoasă și fără pixeli. Nimic mai simplu.

Dorești 2 bilete gratis pentru Fast&Furious 21? Cineva mi-a pus la dispoziție un ghiozdan și primul comentator o să-l primească? Vrei un Iphone gratis? Nu-mi pasă, coaie, io scriu despre varză. Varză călită.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Blogging-ul pasiv de azi, cancerul 2.0 de mâine

Calistrat, Calistrat, ce-s astea, mă?, strigă bunelu’ din bucătărie. Ce cacat mai vrea bătrânul?-se întreba tânărul inculpat. Nici n-apuca să zărească bine laveta ce atârnă pe chiuvetă ca fu deconspirat. Busted, Ernest ieșind cu capul din mojar, csi-faza-cu-ochelarii. Acum inimă-i bătea de parcă Valentino Rossi i-ar fi dat blană ventricului.

Bunicul Oldman îi puse din nou aceeași întrebare. Cu capul în pământ, Calistrat căuta o scuză plauzibilă. Dar cacat, găsi una cu IE. „Pai, pai, bătrâne, nu-s ale mele, mi le-a dat un coleg…să le țin.” Pfff, ce-mi faci, Calistrat, ce-mi faci?! Cum nu sunt, mă, ale tale? Nu vezi ca scrie aicea, „by Calistrat”? De când te-ai apucat, derbedeule, de blogging, ha? Ai doar 15 ani, nu crezi ca ești prea tânăr?

Săracul Calistrat, o ardea stingher acum, cu transpirație pe frunte și paloare. Își linsă buzele cu puțină salivă și încerca sa-si hidrateze răspunsul:” De o lună. Eram în baie, cu ceilalți colegi. Vorbeam despre cutii de viteze și numere de inmatriculare. La un moment dat, Infuzie scoate din blugi un pachet cu draft-uri. 10 8 10. Și ne-a rugat cu un draft. La început m-am înecat rău de tot, nu lăsam spațiu după ce puneam virgulă. Dar după ce i-am dat save celui de-al 2-lea, învățasem cum să trag în tastatură. În pauză mare deja îl postasem pe primul.”

Oldman ofta profund, era dezamăgit de decizia nepotului, când era de vârstă lui Calistrat, el refuzase draft-ul. „Nepoate, știi ca e dăunător sănătății tale. În multe țări deja s-a interzis. Uita-te la sor-ta, Mirela, din cauza blogging-ului pasiv are astm. Așa zicea și ea, ca-i da share unui videoclip cu pisici doar de sărbători. Și acum a ajuns să posteze 40 de draft-uri pe zi. Ca să nu mai zic cum îi miros hainele, sar numai pop-uri cu molii. Vrei să faci cancer piscotar, plămânii tai sa-l bage în blogroll? Crezi ca te face mai bărbat? Nu, fraere, părul de la subraț. Ăia dovadă de bărbăție. Da, da.”

Calistrat ofta și el, știa ca Oldman nu-i dorea răul. Dar parca altfel intra cafeaua cu un draft lângă ea. Făcea el cumva. Când n-avea bani pentru ele, apela la un coleg, să-i scrie un guest post. Însă viață și moartea mergeau în tandem. Bunelul se stinse, saracu’, cât n-ai recunoaște ca tu nu postezi advertoriale. Calistrat băga draft-uri la greu, trecuse la cele cubaneze. Își permitea. Noul lui prieten, Fidel, își cumpărase o rachetă cu discount, tu ce mai așteptai? Asta era sursa cubanezelor. După ce strânsese niste verzișori, verdana13wateva, Calistrat se mutase pe alt domeniu, în altă țară. Ca atunci când va fi intrat intr-un restaurant, să nu mai fie întrebat: „Doriți la postari pe blog sau la bugetari?”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Povestea impresionanta a lui Vrac Piszcoty

Fosta gloriei a cantinei lui ASA Pofta Mare, Vrac Piszcoty, ne-a oferit un interviu atipic. Dupa ce a piscotarit la ASA Pofta Mare timp de 9 ani, inscriind numeroase campanii si avand atatea assist-uri de Power Point, Vrac s-a retras in linistea 3G-ului, undeva la tara.

Vrac Piszcoty

R: „Domnule Piszcoty, va mai amintiti cum a fost sa parasiti campionatul maghiar, dupa ce l-ai pascut de produse ani intregi, pentru a va ghiftui in Liga 1?”
VP: „Desigur. Era undeva prin 98-99. Ce pot sa spun. In Ungaria era altfel, aveam autostrazi, puteai sa prinzi chiar si 3 mese pe zi in 3 orase diferite. Cand am ajuns la voi, mancam covrigeii de Buzau vineri si astia trebuia sa-ti ajunga pana duminica seara. Nu mi-a fost usor sa ma adaptez.”

R: „Inteleg. Dar spuneti-mi de un meci memorabil, ce faze v-au ramas in minte.
VP: „Eram odata in deplasare, la Cluj. Jucam cu ACS Oameni Faini. Bai, domne, si acum tin minte, de parca era ieri. Erau cu toti jucatorii in jurul bufetului de 16 metri. Oricat am fi incercat sa-i driblam, sa tragem cu selfie stick-ul cate un piscot de la distanta, degeaba. Incepusera sa ne chioraie matele, nu alta. Noroc ca fundasii celor de la Oameni Faini erau mari si greoi, de-aiba alergau dupa piscot. Asa ca atacantul nostru ghanez, M’But Gramaj, s-a strecurat printre ei si a putut sa inscrie, a apucat sa ia o farfurie cu aperitiv.”

R: „Dar experienta din Japonia cum a fost, n-ati jucat prea mult, ati fost si accidentat?”
VP: „Da. A fost o perioada nefasta din cariera mea, am avut si gastrita, devenisem destul de anorexic. Stiti cum sunt japonezii, ca vor sa muncesti, sa fii serios. Antrenorul nostru ma baga doar in ultimele 10 minute ale evenimentului, iar io eram atacant, cat puteam sa marchez? De-abia cand am inceput sa joc cate-o repriza mi-am revenit, m-am ingrasat, am si inscris, am primit un Galaxy. Dar intr-un meci la Tokyo m-am rupt de tot, am mancat niste sushi stricat si a trebuit sa stau 8 luni pe banca. Nu m-am mai dus la piscotareli cu echipa. Dubla fractura de stomac si peroneu.”

R: „Cand erati convocat la Nationala cum va simteati? Mandru? Emotionat?”
VP: „Domnule, sa piscotaresti pentru tara ta e ceva special. Si acum se ridica parul pe mine cand ma gandesc ce masline am mancat la greci sau ce vin am baut prin Franta. E buna si shaorma noastra, dar ayaranul din campania turcilor te dadea pe spate. Mereu ne-au invins la capitolul asta. De-aia am si ratat CM al piscotului. Isi tineau ardeii iuti in flinte. Ne-au surprins pe contraatacul pitch-ului.”

R: „Fabulos, domnule Piszcoty. In incheiere, spuneti-ne cum mai decurge viata dumneavoastra acum.”
VP: „Hehe, acum sunt batran. M-am retras din activitate. Acum primesc renta viagera de la ASA Pofta Mare. Ma bucur ca nu m-au uitat. Am si doi caini. Apropo, nepotul meu joaca la FC Astra Savafiedebine. Constantin Bunescu il cheama. Ieri l-am sunat sa-l cert. Era sa ia rosu. Voia sa vanda niste gogosari de la o campanie. Pornind de la acelasi pret ca cel din Billa. Nu se face. Mai ales cand borcanul e desfacut. Numai bine. Va salut!”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Nostalgia, salteaua cu arcuri a amintirilor

Știți când pe toți ne cuprinde nostalgia, când ne întoarcem în placenta copilăriei? Ce este nostalgia? Ei bine, nostalgia e ca o părere a lui Mândruță. Când crezi ca ai scăpat de ea, îți pune un sac pe cap, te bagă în portbagaj și te trezești ca joci in Hangover 4. Când porii nostalgiei ti se deschid, simți nevoia să te ștergi cu prosopul dezvăluirii.

Primii ani de școală, clasele 1-4. Ce sentiment placut. Mă duce gândul imediat la o ghidușie pe care am facut-o împreună cu colegul meu de bancă, Florin. Dar înainte să va povestesc ce s-a întâmplat, hai sa va zic despre banca mea. Era o bancă din lemn de nuc, cu picioare din oțel inoxidabil, foarte ușoară, cu agățătoare pentru ghiozdan si umbrelă. O mai găsiți si astăzi, la #Ikea, la un preț foarte bun, chiar dacă au trecut 30 de ani de când am terminat școala primară. Da, fix între raionul cu electrocasnice și cel cu mobilă. Desigur, puteți să o cumpărați si de la alt magazin, dar nostalgia nu va avea același gust. Până și Florin a cumparat-o.

Să trecem mai departe. Școala generală, o nouă etapă de neuitat din viața oricărui elev. Mă leagă o groază de amintiri de sala de sport. Aici m-am apucat de box și judo alături de noul coleg de bancă, Vali. Haha, îmi aduc aminte de-o ghidușie pe care i-am facut-o domnului antrenor, Cetini il chema. Dar înainte de asta, hai sa va povestesc despre salteaua de judo. Moale, cu arcuri din latex si vată la colțuri. Era albastră, ortopedică, iti tinea coloana dreaptă, fizic vorbind. O mai găsiți și azi, la #emag. O găsiți langa raionul cu detergenti. Iar dacă locuiți în Brașov, precum tovarășul meu Vali, o să o primiți gratis. Don’t hate the saltea, hate the campanie. Acum ca v-am povestit si asta, sa trecem la următorul meci din turul vieții, UCL-ul destinului, adica liceul.

Liceul, vremea marilor beții. Când viața era bună si alcoolul ieftin. Asta mă duce cu gândul la o bauta dinaintea vacanței de Crăciun. Eram cu mai mulți colegi la o masă si unul dintre ei mi-a vărsat din greșeală, sper eu, haha, vin pe tricoul alb. Ce era de făcut? Tricoul era pătat. Noroc ca prin fața crâșmei a trecut Florin, colegul de banca din 1-4. Si, ca să vezi, Florin avea la subraț o mașină de spalat. Domo, clasă A++, 360 de rotații pe crâșmă vizitată, stoarcere rapidă, nicio carafă nu-i rezista, Vanish încorporat. Miros de primăvară pentru ciorapii tai. O găsiți la #Altex, pentru nostalgicii din voi. De dată asta, daca locuiți in Brasov, nu vă va ajuta.

Cum a trecut timpul. Totuși, mă bucur ca am scris aceste rânduri.
Such povești, much nostalgie.

P.S: Haterii vor spune ca asta e, de fapt, un advertorial si ca n-am povestit nimic concret. Ca nostalgia e doar un tertip pentru a sări profitul din saltea. Nimic mai fals.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Legenda satului Creații Decontenț

Creații Decontenț

Era anul 1954 când eu mă aflăm în satul natal al bunicilor, Sisifari. Era un loc mitologic, unde existau forme de relief și iarba care se cosea singura. De fapt, asta imi imaginăm io, pentru ca atunci cand nu-i zideam usa singurului copil din sat, adică Gellu, îmi imaginăm chestii. Era ceva banal, doar aveam 7 ani.

În fiecare duminică, eu, bunica și bunicul ne așezam în jurul focului și cântăm folk. Cântăm o pulă. Mâncăm mămăligă cu branza și cartofi copți. În timp ce etatea lor cerea țuică, vișinată sau vin, tinerețea mea se scălda doar în lapte fiert și îndulcit cu miere de salcâm. De obicei, din cauza focului și a băuturii, bunicul adormea cu capul pe pământ. Rămâneam doar eu cu bunica. Așa ca ea îmi povestea diverse întâmplări de pe vremea când era o copilă.

Creații Decontenț

Dar dintre toate poveștile ei, cel mai mult m-a impresionat legendă satului Creații Decontenț. În acest loc, locația-i furase sensul. Iarbă nu se cosea singura și nici nu creștea. Pământul era sterp, iar vacile erau atât de slabe, încât apucau să zica doar m, fără u. Nici urmă de Man. Utd.

In acest tinut locuiau bloggerii. Tatiana, bunică mea, mereu iși mai înnoda baticul o dată când vorbea despre ei. Îmi povestea ca de Rusalii bloggerii nu ieșeau din casele lor după 12 noaptea, de teamă să nu se întâlnească cu Ielele pădurii: Jojomajul, Khaleesi, Munca, Rușinea. Dar după spusele bunicii, ielele erau privite cu ochi buni în Sisifari. Pe de altă parte, și în Sisifari existau spiritele rele, de exemplu: Hohland, Telekum, Boromiri, Cafece, Laiz, Pișcoti. La apariția acestor fiinte, orice sisifar care le vedea, a două zi mergea prin sat și le cerea celorlalți consăteni ba o țuică gratis, ba o bucată de turtă pe datorie, ba un ciocan cu împrumut pe care urma sa nu-l mai aducă niciodată înapoi. Ba mai mult, dacă obțineau o bucată de brânză pe șest, cand canta cocosu de 3 ori, sisifarul îmbolnăvit era în pădure și scrijelea pe scoarța copacilor:” Mulțumesc Hohland pentru un mic dejun gustos și sățios. Feeling satul.” De aceea, satul trebuia să ia măsuri. Se impunea o exorcizare. Bolnavul cu pricina era dus la biserică. Părintele Avans-Lichidare avea experienta in asemenea cazuri. Singurul care rămăsese cu demonul in el era Cibral. Un sisifar de culoare care încă se închina la Laiz, încă din ’54. Avans-Lichidare umbla mereu cu cartea de muncă la el, pentru a-i invăța pe enoriași cum sa se ferească de iele.

Legendă circulă până și în ziua de azi și tot adevărul atârnă de un bon de la Mega Image.
Acest text nu e powered de nimeni, în afară de imaginație.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Geneza piscotului

Adam si Eva la un pachet de Belvita

Adam si Eva primesc acreditare ca sa intre in Eden. Ajung acolo, ca sa poti sa vezi. Eva incepe sa puna 3 hashtag-uri pe-o frunza de banana si sa le multumeasca organizatorilor pentru seara minunata. Adica Barbosului. El fiind un fel de Adrian Sarbu al heruvimilor si serafimilor. Adam manca. Lui nu-i pasa de hashtag-uri. Altfel merg cele 10 plagi ale Egiptului cu burta plina. Cacat, Moise mai are de asteptat pana sa desparta http-ul in doua.

La un moment dat, apare Sarpele, ceo-ul taratoarelor. Se taraste el printre legitimatii si zice: „@Eva: Ssss, ce-ai spune daca-ai gusta din acesti biscuiti Belvita? Gratis. Fara acreditare. Ssss”. „Eva, gandeste-te bine la ce vrei sa faci, daca vei manca biscuitii, nimeni nu te va mai scapa din ceaunul somajului”, ii soptira Sf. Mihail si Gavril si asociatii.

Adam si Eva la un pachet de Belvita

Dar Eva ii pusa pe mute pe sfinti si isi trimise replay-ul catre Sarpe: „@sarpemacbook666: intuitia mea feminina imi spune ca asta e o oportunitate de cariera. Feeling thirsty for knowledge. Stay fresh, stay crazy. Chiar si in perioada aceea a calendarului gregorian.”

Adam se opri subit din mancat. Simti o lovitura in coasta. Tot bufetul suedez ii trecu prin fata ochilor. Nu era pe moarte, dar ca toate cele cuvenite Edenului se invarteau odata cu masa. Fapta era consumata, pacatul capital comis. Adam ii dadu follow sarpelui, ca sa poata sa-i trimita DM: „ce e wrong with you?”. Dar sarpele il raporta la spam.

Dumnezeu isi dadu sign in. Avea un decalog de notificari. Printre care un bcc de la Sf. Mihail si Gavril si asociatii. Intra numaidecat pe hashtag-ul #oamenifaini. Adam si Eva devenira trend topic. Creatia lui aluneca pe penis la fel ca sania pe #NeaOmatZapada. Barbosul se intrista si lacrimi albastre de Voronet ii curgeau pe barba-i de influensar.

@Adam @Eva: „Pentru ca v-ati infruptat din glutenul oprit, am sa va pedepsesc. Femeia va avea dureri insuportabile timp de 9 mii de kilometri atunci cand va dori sa parcheze cu spatele. Voi zamisli o chestie numita blog. Unde se va scrie despre nesiguranta in bucatarie, iar tu Adame vei fi obligat sa o ai in blogroll. No more bufet suedez si mangaieri pe crestet. Esti o dezamagire. Credeam ca esti baiat destept, primul nascut, futu-i ceapa ma-sii de tarana proasta. Maine veti fi evacuati din Rai si veti locui la periferia lui, pe pamant, unde rosiile n-au gust. P.S: Stiti de ce a trecut bloggerul poteca Edenului? De foame! Bafta la serviciu. #nofilter”. Si se facu voia Lui. #DoamneAjuta

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.8/10 (9 votes cast)

Echitate 2.0

– Este ok să îl faci „retard” pe oricine îți corectează greșelile ce țin de gramatica elementară?
– Este ok să îl înjuri tu și acoliții tăi pe Bădău? (indiferent de pregătirea lui)
– Este ok să înjuri sistematic jurnaliști?
Păi atunci înseamnă că ți-ai asumat tot ce a urmat
Dar totuși te plângi ca o pizdă (m-am obișnuit cu caracterul tău) pe la firmele de hosting:

Păi suntem coaie sau nu mai suntem. Asumă-ți căcaturile!!!
În rest, fantezia scrisă de tine pe blog e cam dubioasă, sigur nu ești tu ăla care se duce ostenit seara la râu? (Te lași degeaba călărit de boi, ai nevoie de un taur)

Sursa foto piratiideapasalcie.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Era și timpul să mă întorc

Still the Jesus of trolling
Still the Jesus of trolling
Still the Jesus of trolling

Am considerat că este timpul să mă întorc aici. Asta pentru că va fi un an greu, un an în care sigur vom avea de ce să râdem. În online se desfășoară lupte interne la nivel de picioare date pe sub masă în spatele unor zâmbete false și doctorii de aici vor trebui să fie prezenți să constate câte contuzii avem pe fiecare bloggăr. Continuă lectura „Era și timpul să mă întorc”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)