Decalogul unei hateriţe retardate

Mă refer la Miţa-contra din mine, să nu spun hateriţă sau „retardată” cum îmi zic unii, şi la motivele pentru care m-am „înhăitat” cu #colegii.

– pentru că mă regăsesc în idealul pe care ei vor să-l comunice
– pentru că vedem gunoiul în aceeaşi direcţie
– pentru că au abordări care ies din tiparele plictisitoare
– pentru că sunt amuzanţi fără să fie nesimţiţi
– pentru că am mai mulţi prieteni care gândesc la fel ca ei decât ca ceilalţi
– pentru că fiecare este liber să se exprime după pofta inimii în acest colţ
– pentru că am un-blog-de-dat-cu-pana şi ca atare #colegii este un blog colectiv în care fetili pot da cu pene, iar băieţii cu ce au la-ndemână tongue
– pentru că nu îşi „învrăjbesc” partenerii pe la spate, nimeni nu e mai deştept, mai frumos şi mai popular decât celălalt – există unul singur care le are pe toate şi în rest noi toţi sunt la fel  de banali (despre Furt este vorba dacă nu v-aţi prins şi nu îi dau link pentru că vreau să se oftice big grin)
– pentru că nimeni nu are de câştigat sau de pierdut din această „legătură”, iar cei care mizează pe faptul că asocierea cu haterii poate cauza imaginii nu au decât să rămână în turnul de fildeş.

Cel de-al 10-lea motiv poate fi citit pe blogul meu.

Despre autor

a scris 8 articole pe acest blog.

http://mihaelapana.eu/about/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

6 răspunsuri la “Decalogul unei hateriţe retardate”

  1. Băi eu am semnat un contract cu firma Boromir, o să fiu imaginea pișcoturilor cu același nume.
    One does not simply can be a hater anymore…

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *