Despre influenţa lui Blogtată, Zosandra Brown a blogosferei

Nu, faptul că foloseşti cuvinte pe care nu le înţelegi nu te face mai deştept, la fel cum scrisul a zeci de „telegrame” pe zi pe care tu le numeşti „articole”, uneori, când mai răzbate şi câte-un damf de prostie nepreluată de la alţii intitulate chiar „editoriale”, toate astea nu te fac blogger de valoare. Cel mult un Sandra Brown pocit, cu zvâcniri monotesticulare şi păreri neavizate despre orice. Bineînţeles, toţi trebuie să avem o părere, e chiar indicat să gândim cu capul nostru, dar hai s-o facem judecând puţin. Ah, cuvânt străin, imi cer scuze, Zoso. Latri, latri, latri, latrino! Latri de când ţi-ai făcut blog. Deşi în oglinda ta din baie te vezi un mare formator de opinie, un câine de pază al democraţiei, eşti doar o javră care dă din coadă la oase portocalii sau aurite. Depinde cine bagă banul pe card. Pe card? Mai degrabă peşin, în mână că mă-ndoiesc că se acceptă tranzacţii bancare cu subiectul „pupat în cur” sau „aplecat după săpun”.

Ai senzaţia că „urechezi” pe toată lumea care nu se înscrie în linia ta de pupincurişti şi care îndrăzneşte să nu fie de acord cu platitudinile pe care le scrii. Argumentul tau de bază atunci când te avânţi într-o polemică este „eşti prost”, deşi din tot ce-ai spus până atunci rezultă că, de fapt, tu eşti ăla. Toate discuţiile tale în contradictoriu cu o persoană mai citită decât tine (deci cam cu toţi în faţa cărora îţi ridici poalele) sunt absolut identice. Bănuiesc că ai chiar un şablon salvat în word pe care-l foloseşti şi doar înlocuieşti nume şi linkuri.

Ai senzaţia că influenţezi, că schimbi decizii, că reorientezi gândiri. Ghici ce! Singurii pe care îi poţi convinge de orice sunt ăia mai proşti decât tine: ăia cu patru clase şi specialişti în spart seminţe-n „faţa la bloc”, cu stereotipii verbale, la fel ca tine şi ochelari de cal, marca „Rettard”, la fel ca ai tăi.

Ai senzaţia că scrii articole de opinie pe care uneori, când te crezi zmeu, le intitulezi „editoriale”. Ghici ce! Scrii mai tern ca un comunicat de presă şi spui poveşti mai prost ca prietenele lu` bunică-mea! N-ai zvâc, n-ai farmec, nu trezeşti emoţii, nu trezeşti simpatii! Eşti plictisitor ca un melc în călduri.

Ai senzaţia că dai lecţii de business, explici cum ar trebui să se facă presa, te-apuci să dai indicaţii despre management. Ghici ce! Nimeni nu ascultă un ratat! Unul care a dat cu oiştea-n gard fix când a crezut că va rupe Internetu-n două cu „marcanta” (marcată aşa cum câinii îşi marchează teritoriul, bineînţeles) lui idee de site de „analiză”: zeroştiri.ro, zis şi zeroştiridarprostieinfinita.ro. Dar, surpriză! Site-ul lui cualiti, masterpiss-ul s-a dus în bot. Moment în care, expertul în imbecilitate şi doctorat în clişee îşi dă seama că singura lui modalitate de-a mai face un ban în online este întoarcerea în căcat, cum alţii s-ar întoarce în ţărână. (E prea subtilă, Valicu?) Şi dă-i, şi-apucă-te iar de zosnicii, şi dă-i, şi scrie iar despre chiloţi şi colace de wc. La urma urmei, nu trebuie să fii trist. Ai nişa ta: mediocritatea. Şi eşti atât de bun la asta, încât ar fi păcat s-o abandonezi.
Ai senzaţia că „şti să scri”. Da, „şti”, dar doar dacă te evaluează Râtul Blogosferei. Nu mă opresc decât asupra lui „a dezăpezi”, inepţie pe care ţi-o aperi până-n pânzele absurde, deşi dicţionarele urlă toate că-i greşit. E OK! Ne-ai convins că eşti prost! Te rugam, nu te mai strădui!

Ai senzaţia că te pricepi la toate: de la dat indicaţii despre cum ar trebui să se îmbrace fetele, ce culori să combine şi ce nu, până la chestiuni de macroeconomie. Ciudat că un tip care sfidează estetica în fiecare zi prin simpla-i umbră sub soare enunţă trendurile şi must-have-urile sezonului. Aş putea să spun că eşti mai urât ca foamea, dar tu o dai în anorexie.

Treptat, lumea începe să se trezească. Dacă până mai ieri nimeni nu-ţi răspundea de teamă să nu-i tragi în căcatul tău primordial, acum din ce în ce mai mulţi spun cu voce tare, ce în mod tacit se ştia de mult:
Eşti atât de prost, încât ţi se spune Prostul. Jegzosule!

Text primit la „Poşta Redacţiei” de la o persoană care s-a semnat, probabil inspirată de victoria Italiei de aseară, Cesare Tardelli.

Despre autor

"musafir" a scris 103 articole pe acest blog.

Autor colectiv. Cititorii noştri sunt mai bloggeri decât noi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

9 răspunsuri la “Despre influenţa lui Blogtată, Zosandra Brown a blogosferei”

  1. Eu sunt unul dintre oamenii care invata zilnic de la Vali. Invatam si pe vremuri, de la Zoso. Fiind primul blogger serios de la noi, ar fi o ipocrizie maxima sa spun (eu sau altii) ca n-a facut nimic pentru dezvoltarea unei industrii ale carei baze tot el le-a pus.
    Tot el e primul care a gresit, vreodata, pentru ca a fost primul care a incercat. Nu i-a fost frica sa ia decizii proaste, dar si le-a asumat pe toate, oricat de mult ar vrea oricine sa spuna altceva. Pe noi, astialalti de am venit din urma, ne-a ajutat asta: am stiut ce sa nu facem.
    Se pare ca toata lumea uita ca primele injuraturi tot el le-a luat. Inca din 2007, daca imi permiteti o mica gluma. Fii tu, cel care a scris articolul, fara de pacat si arunca prima piatra, suporta tu 5 ani de injuraturi ca la usa cortului, fara motiv (sau cu motive atat de mici, ca nici nu conteaza in viata de dincolo de computer) si apoi, cand vei vedea pe cineva ca se arunca in tine, raspunde altfel decat cu „esti prost”. Cu alte cuvinte, dupa niste ani de injuraturi, absolut nimeni nu mai are rabdare sa explice lucruri.
    Vali nu are nevoie de avocat, stie sa se apere singur, nu asta e scopul mesajului meu. Faptul ca ai reusit sa scrii niste invective, aparat fiind de anonimat, nu inseamna nimic. Si cred ca scopul acestui site este altul, unii dintre oamenii de aici stiu sa sutina o argumentatie fara sa se foloseasca de idei si cuvinte atat de urate, asa cum ai facut tu. Oamenii care fac misto de alti oameni folosindu-se de aspectul lor fizic, sunt demni de mila.
    Probabil nu conteaza ce cred eu, dar o sa o spun: probabil esti unul dintre acei oameni care e de acord cu Vali atunci cand e in fata lui. Iar cand esti in siguranta la computer, scrii mizerii de astea.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: -1 (from 1 vote)
  2. …bre, deci, care va sa zica, ce pestii mei e cu articolul asta?

    Și Bî, primul comentariu este epic, liric si dramatic. Aduce cu articolul.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  3. Oltea, mi se pare jenant ca tot luați apărarea unor oameni cu caractere infecte, doar ca v-au învățat pe voi ceva. In ideea asta ar trebui ca eu acum sa fiu cel mai mare suporter ai lui Turcescu si Macovei doar pentru ca odată mi-au fost profesori. As vrea ca unii dintre voi sa dezvolte odată o coloana vertebrala, sa aibă o voce distincta si sa nu mai apere oameni ca zoso sau haotik doar pentru ca așa le dicteaza interesul.

    Ps. Nu eu am scris articolul (ca sa o lamurim din start)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  4. Emi, eu nu iau apararea nimanui. In ceea ce il priveste pe Vali, caracterul lui m-a determinat sa scriu comentariul de mai sus: cu mine a fost intotdeauna corect. Sigur ca nu pot sa ma exprim pentru altii, m-am semnat cu numele meu, nu cu un nume colectiv.
    De asemenea, interesul meu in a mangaia spinarea lui Zoso/Vali Petcu este nul. Facem cu totul alte trebi si ne intersectam mult prea rar, deci ar fi inutil.
    In viata sunt profesori si profesori. Aia pe care tu ii admiri s-ar putea sa fie aia pe care colegul de banca ii uraste cel mai tare, ca si asta e in functie de preferinte. In plus, nu e deloc constructiv sa critici un om ca e slab, gras, cu un ochi lenes sau chel.
    Coloana mea vertebrala e bine, multumesc, sta la fel cum a stat si pana acum. Asa cum am putut sa spun ca apreciez ideea din spatele acestui site, pot sa spun si ca uneori se sare calul aici, iar articolul de fata e unul dintre exemple, ca nu vad nimic din care cineva ar putea sa invete, ci doar o serie de jigniri aruncate aleator.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  5. Nu e bine sa razi de un om ca e gras, urat sau retardat. E ok ce spui. Dar ce ne facem atunci cand grasul nu isi cunoaste locul si face parodii despre o actrita recunoscuta international? Ce ne facem cand hidzoso rade de altii ca sunt urati sau retardati? Ce ne facem cand unii dau publicitatii rezultate vadit mincinoase despre rezultatele lor in online?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  6. Facem ce stim mai bine, facem lucrurile indiferent de cum se comporta unii sau altii. Blogurile nu sunt singurele locuri fara uscaturi din lumea asta. Poate ca ar trebui sa nu mai uram atat si sa incercam sa facem, nu sa mai dam cu pietre in oameni care au avut curajul sa incerce si sa fie primii.
    Respectul se castiga, iar, in cazul de fata, Vali l-a castigat pe al multor oameni. Se mai si pierde, ce-i drept, dar la mine nu e cazul.
    Cred ca e ok sa nu-ti placa un om, nici personal, nici profesional. Atata timp cat spui asta fara sa jignesti persoana respectiva doar pentru ca nu are aceeasi opinie cu tine, e ok. Dar, repet, articolul de mai sus nu e o analiza constructiva, e doar un alt text despre Zoso, in care ni se spune ca e de cacat.
    Pentru un om care si-a petrecut ultimii ani muncind si fiind injurat pentru asta, cred ca el a ales calea agresivitatii pentru ca nu avea alta solutie.
    Mie imi pare tare rau ca vad conflictul asta, il respect si pe el si pe unii dintre voi (va stiti care, nu e necesar sa dau nume). Sunteti oameni inteligenti si capabili sa purtati o discutie, iar orgoliile va impiedica pe toti sa faceti asta. E mare pacat, mai ales ca sunt multe opinii la care va intersectati, asta va spune un om care va urmareste „razboiul” de ceva vreme. Si intotdeauna e trist cand oamenii inteligenti se cearta ca niste copii de gradinita, in loc sa puna umarul impreuna si sa faca ceva bun.
    Dar stiu, sunt o idealista. Asa ca ma intorc la lumea mea frumoasa si roz happy

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  7. @Oltea
    cu alte cuvinte, pentru că a fost/este înjurat de anumiti indivizi (care intră oricum în spam), Vali Petcu îi înjură și-i face proști și „retarzi” (cuvânt creatie proprie) pe cei care îi aduc observații și critici pertinente, într-un limbaj moderat? sesizezi lipsa de logică?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  8. Gaspar, stii ca lucrurile nu sunt atat de simple, nu? Cand cineva te trage la raspundere, fara sens, dupa niste ani in care ai avut parte de toate injuraturile pamantului, orice om normal va zice „fuck off”.
    E un conflict inutil, cel dintre Zoso si restul lumii (sau dintre restul lumii si Zoso). Nu face bine nimanui, e mult prea multa energie pierduta in razboiul asta care nu va duce nicaieri, ca orice alt razboi din lumea asta.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    1. Ai dreptate din păcate doar parțial se consumă multă energie, dar când vezi că ești înjurat sistematic de un om parcă îți mai vine să îi și răspunzi… Așa cum Petcu este înjurat gratuit în articolul ăsta așa a înjurat și el de-a lungul „carierei” mulți oameni (pe majoritatea fără rost). Nu prea merge la mine povestea cu omul care nu a avut nicio șansă, a îndurat multe și viața i-a oferit doar posibilitatea de a fi abject, e aceeași poveste pe care o spun toți ticăloșii pentru a-și justifica faptele de la fapte antisociale și până la infracțiuni.
      PS Scuze că răspund târziu dar Haterul ăsta chiar are treabă…

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *