Interviu cu Proștii Săptămânii: Cetin, Arhi și Ametcea

Reporter: Domilor Cetin, Arhi și Ametcea, dumneavoastră sunteți, pe nedrept, unii dintre cei mai nepremiați bloggeri din România. Dar iată că lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Povestiți-ne, vă rog, cum ați câștigat premiul I, II și III la categoria Prostul Săptămâni, o competiție care a dat întotdeauna naștere la lupte crâncene în blogosfera românească.

Cetin: Când ești grăsun, mâncăcios și jovial pentru că ai chelie și succes la femei, este normal să produci angoase în online, să știți.
Arhi: Într-adevăr, e firesc ca oamenii să te invidieze și să te numească unsoarea pământului, slănină cu rât, caltaboș cu chelie, burduf unsuros, pomana porcului, berbec umflat, poloboc de osânză, omul-burtă  sau, de ce nu, chiar prostul săptămânii în blogosferă.
Ametcea: Prietenii mei glumesc. De fapt, am fost premiați pentru că am dat o exclusivitate pe blog și s-a dovedit a fi o informație greșită și furată. Noi nu verificăm infomațiile pe care le furăm.
Rep: Doar pentru atât? Dumneavoastră glumiți. Aproape toți bloggerii fac asta. Pentru așa ceva ar trebui să existe categoria Prostul Zilei Din Blogosferă Care Dă Știri Din Ziare Zi De Zi Pentru A Fi Relevant, Iar Când Apare Într-un Ziar Online  Un Filmulet De Pe Youtube Pe Care L-a Dat Prima Dată Prostul Din Blogosferă, Deși Văzuse La Rândul Său Filmulețul Pe Un Alt Blog Obscur Din Polonia, Acesta Se Cacă Pe El Pentru Că A Fost Furat Cu Nesimțire De Jurnaliștii Hoți Care Pun Sursa Youtube.
Arhi: Nu, nu doar pentru asta. Vă povestesc imediat. Dar înainte să începem, spuneți-mi dacă serviți (sic!) și dumneavoastră trei kg de șaormă. Sau poate preferați ceva benefic sănătății?Cetin: Un kg de aripioare picante și un cazan de wedges cu mujdei pentru domnul reporter!
(interviul a avut  loc în șaormăria Sevăn Simăn din Dristor, la prima masă pe stânga, noul birou al bloggerilor)
Rep: Lăsați, nu prea mănânc, sufăr de-o gastrită. Să ne concentrăm asupra interviului. Să ne focusăm pe interviu, cum ar spune un expert Social Media.
Ametcea: Ei bine, să vă povestesc cum am reușit să câștigăm categoria Proștii Săptămânii. Nici nu mă așteptam, ce-i drept. Cetin bănuia că vom câștiga câte un premiu la categoria Cel Mai Dolofan Blogger Român, dar am pierdut toți trei la o sută de grame în fața unui B-lister. Nu, nu Gaben. Numele său este Denisuca, soțul lui Visurât, cunoscut în blogosferă și ca Psihologul-Trenurilor-Personale.
Arhi: Haideți că vă povestec eu. Era o zi banală, ca oricare altă zi din viața unor bloggeri grăsuni, mâncăcioși și joviali că au chelie și succes la femei. Deși nu ne simțeam geniali în acea zi, vă spun sincer că nu ne așteptam să fim chiar proștii săptămânii. Ajunși la birou, să fi fost ora unsprezece, am comandat opt kg de șiș-kebab,  patru kg de șaorma și câte o sălățică de varză de fiecare. Pe la două jumătate, după ce am terminat acest prânz frugal, am băut o butelcuță de actimel și vreo cinci kg de chefir, fiindcă ținem o cură de slăbire cu chefir, și ne-am apucat de muncă. Adică de căutat gif-uri și jpeg-uri cu femei cu sâni mari; știți doar că noi punem milioane de gif-uri și jpeg-uri cu țâțe pe blog pentru SEO. Ei bine, din gif în jpeg, am dat de o știre pe un forum auto. Știrea era de pe site-ul politică românească, o publicație online obscură.  Pe scurt,  știrea spunea că ne-ntoarcem înapoi în timp și că va trebui să luăm dovadă de la poliție pentru orice zgârietură minoră, chiar dacă avem casco etc. Am pus-o de-o exclusivitate în blogosferă, mi-am zis eu în bărbia triplă. Bineînțeles că nu ne-am documentat din trei mii de surse, nu suntem genul acela de oameni.
Ametcea: Totuși, sunteți sigur că nu serviți (sic!) nimic? Un antreu? Un șiș-kebab cu porție dublă de cartofi prăjiți și sos de usturoi?Cetin: Fac un sos de usturoi aici! Dumnezeule Gras! Te lingi pe aripioare.
Rep: Vă rog, continuați. Domnule Cetin, v-a rămas ceva pe-a treia gușă. În partea cealaltă. Lăsați așa. Haideți să continuăm interviul.
Arhi: Și am dat această știre ca pe o exclusivitate. N-am dat sursa, normal, doar era în premieră. Nu-i prima dată. Întrebați de un comentator care este sursa acestei știri, l-am îndrumat cu superioritatea și siguranța omului prost către Art. 80 din Codul Rutier. Întotdeauna îi îndrumăm, cel puțin eu și Cetin, pe cei care nu ne iau în serios, către articole de lege. Făcând acest lucru, parem oameni credibili, oameni care chiar știu despre ce vorbesc, oameni care stăpânesc bine subiectul.  Eu am lăsat impresia că aș cunoaște toate legile din Europa. Cetin a lăsat impresia că ar cunoaște toate legile din Statele Unite. Ametcea nu prea se pricepe. Știți, el a vândut telecomenzi vreo patru ani la Flanco, a lucrat pe un motostivuitor la Praktiker, nu e avocat ca noi. Nouă ne place să trecem ca niște oameni care se pricep la orice. Mai ales la lege. Iar eu chiar mă pricep la orice, pe internet. În realitate, vedeți dumneavoastră, am rămas fără permis tocmai pentru că nu știu legile. Întrebat de organ despre o avarie a autoturismului, i-am răspuns cu tonul omului prost care le știe pe toate: Stai liniștit că-i lovită de-o lună, prietene. Prietenul a stat liniștit, ce-i drept. Apoi mi-a suspendat permisul, mi-a dat amendă și m-a îndrumat către Art. 80.
Rep: Atât de prost sunteți, domnule Arhi? Mă scuzați, continuați.
Arhi: Bineînțeles, am fost foarte aroganți cu cei care nu credeau că exclusivitatea noastră ar avea vreo legătură cu realitatea și le-am explicat cu jovialitate cât sunt dumnealor de proști într-ale legilor și într-ale codului rutier. Pentru că suntem proștii săptămânii le-am explicat și când s-a schimbat legea și când o să apară și cum și de ce, știindu-le pe toate. În afară de faptul că informația era greșită.
Ametcea: În cele din urmă, mi-a atras mie atenția, pe mess, prietenul meu Vali: știrea este greșită. Când am auzit, mi s-a făcut foame și am mâncat patru kg de cartofi prăjiți și o mie de cârnăciori de bere de unul singur. La îndemnul lui Vali, am pus repede înarticolul meu un link către sursa mincinoasă. Astfel, nu mai era exclusivitate, ci o știre care ne-a indus pe toți trei în eroare. Presa românească moare, vă spun cu părere de rău. Apoi am postat o dezmințire a șefului Direcției Rutiere despre acea știre falsă care s-a propagat pe forumurile auto. Cetin a mai postat vreo 4000 de poze cu sâni, iar Arhi scris un articol despre cât sunt de proaste femeile; și totul a trecut cât ai zice pomana porcului cu mămăliguță și pepene murat.
Cetin: Vedeți dumneavoastră de ce suntem noi Proștii Săptămânii? Pentru că furăm știri, și alea greșite, și le dăm la prima mână să părem relevanți în online, pentru că facem pe deștepții, deși singurul lucru la care ne pricepem este să mănâncăm și să ne îngrașăm, pentru că, deși nu verificăm informațiile, avem – exact ca oamenii proști – doar certitudini.
Ametcea: Sigur nu luați nimic? Fac și mici aici. Eu aș lua vreo cinci. De poftă.
Arhi: Băiete, opt kg de mici la pachet. Fără pâine, suntem la cură.
primit pe mail de la Emanoil Kunt
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (12 votes cast)

Cum e cu dorinţele…

Domnişoara Anne Marie doreşte un bărbat
1.      Frumos;
2.      Deştept;
3.      Care să ştie să danseze;
4.      Care “să realizeze că nu e gay”;
5.      Care să aibă bani şi să stea singur;
6.      Care să ştie să organizeze cine romantice, precum ne spune aici http://theannemarie.ro/5-chestii-pe-care-vreau-sa-le-gasesc-la-barbatii-din-romania/ .

   Probabil, în afară de calitatea de a fi deştept, exact acelaşi raspuns l-ar da şi Tonciu, Cruduţa sau alte specimene la întrebarea “Ce-ţi doresti de la un bărbat?”. De fapt, nu. Ar spune şi că trebuie sa fie deştept, că dă bine.
Fetelor, eu ştiu că citiţi o gramadă de mesaje motivaţionale cu “eşti unică în felul tău”, “ceilalţi trebuie să te accepte asa cum eşti”, “I am what I am” , dar hello, hai să mai trăim un pic şi pe Pământ. Ori aplicaţi chestia asta şi viceversa şi atunci nu vă interesează daca are sau nu bani, că doar “e minunat în felul lui”, ori rămâneţi la doleanţele superficiale ale Anne-Mariei, însă, în cazul asta, atunci cînd vă doriţi unul frumos şi cu bani, chestia trebuie să funcţioneze, din nou, viceversa. Nu poţi să ai pretenţii ca el să fie frumos si deştept si tu să fii urâtă şi proastă, pentru că
“eşti minunată în felul tău”. Anne, tu vrei ca el să fie frumos. Fără răutate, ci constatînd o stare de fapt, tu meriţi unul mediocru în ceea ce priveşte frumuseţea.
Pentru că eşti o fată normală din punctul ăsta de vedere. Nici extraordinar de frumoasă, nici urâtă. Normală.

 

         Înţelegi ce vreau sa spun? (Da, ştiu, frumusetea e relativă, e în ochiul privitorului. Incercăm totuşi să ne referim la chestii generale, adică, două mâini, două picioare, toate la locul lor, în dimeniunile potrivite, etc.). Apoi tu vrei ca el să fie deştept. Aici nu pot ilustra, însă e destul exact articolul tau, de la care am pornit. Nu poţi să-ţi doreşti unul care să-ţi recite din Serghei Esenin cînd tu scrii articole de genul. Sincer. Şi cu părere de rău.
Ajungem la partea în care vrei să aiba bani, să stea singur şi alte asemenea. Dacă  ai asemenea pretenţii, stai tu singură, în primul rand. Pe banii tai. Cu apartament cumparat din banii tai. Bani munciţi de tine. Eşti ca o fetiţă care a scapat de un pic de vreme de acasă, de la mami şi tati şi acum o bagi pe aia cu „aaaa, sunt independentă stau singură, vreau un barbat la fel”. Da, eşti independentă doar în sensul de “la distanţă de părinţi”. Că-n rest tot dependentă de ei eşti. In principiu, tot pe banii lor trăieşti. Ca ce chestie vrei tu unul la casa lui cînd tu mănânci tot din mămăliga de la mami? Aici revenim iar la partea cu frumuseţea. Poate că dacă erai extraordinar de frumoasă cucereai vreun milionar, pentru care nu trebuia să faci nimic, fiind de ajuns simpla-ţi prezenta. Doar că ală era bogat, dar nu mai era destept. Din motive evidente. Dacă nu are un apartament al lui, stînd în chirie sau chiar în casa părintilor, nu înseamnă neapărat că nu e ambiţios, că nu munceşte, ci că nu a avut puterea financiară să îşi ia un apartament. Da, se poate să muncească şi, totuşi, să nu aibă putere financiară. Sau efectiv nu vrea să fie de genul celor care scot credit să-şi cumpere BMW şi îl ţin în parcare că n-au bani de benzină, nu mănâncă un an de zile etc.
Acum, eu nu înţeleg articolul tau (eşti chiar atat de încuiată?). O să încerc să identific posibilele cauze ale scrierii lui. Acestea ar putea fi:
1.      Exact aşa gândeşti, chiar ţi-ai dori lucrurile acelea de la un bărbat.
2.      Articolul respectiv nu exprima ideile tale reale, ci era un viral
aşa cum spunea cineva aici http://ihearlights.net/gand-de-sinestezic/cum-scrii-un-articol-viral/
3.      Ideile acelea sunt într-adevar ale tale, dar văzînd ce reacţii ai stârnit şi dîndu-ţi seama în ceasul de pe urmă că ai fost ridicolă, ai putea spune că “era un viral, de fapt”.
4.      Fetiţa doar e visatoare şi în inocenţa ei (ma rog, inocenţa unei fete ce vrea barbat cu bani, dar totusi inocenta) asa şi l-a imaginat ea pe Făt-Frumos.
1+2+3 eşti proastă. Ridicolă. Penibilă. Pentru că gândeşti aşa. Pentru că precis te hazardezi să te iei de cei  care le fac pe femei curve care vor doar sex şi bani, dar prin articolul tau pare că eşti exact din categoria celor care le generează astfel de idei. Pentru că, în caz că voiai doar un viral, te-njoseşti, te faci de căcat pentru
puţină atenţie.
În cazul 4 ţi s-ar putea ierta. Si poate chiar o să-ţi vină mintea la cap, dîndu-ţi seama de chestiile superficiale pe care le doreşti şi o să revii asupra lor. Nu că restul am fi martiri. Cine n-ar vrea stabilitate financiară de exemplu? Dar e o diferenţă între a avea stabilitate financiară şi a fi o întreţinută. E vorba de poziţia în
care te afli atunci cînd ai aceste pretenţii.  Despre cum faci din ele nişte criterii standard. Despre cum laşi să pară că sunt indispensabile. Că esti o prinţesă căreia i se cuvine tot.
P.S .:  De dans şi cine romantice n-am zis nimic. E un moft al ei. Însă
stati linistiţi, feciorilor! Nu sunteţi defecţi dacă nu ştiţi dansa.

Text primit pe mail de la Un alt musafir.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.8/10 (10 votes cast)

Revelion cu hateri (live text)

Într-un apartament obscur, dintr-o zonă și mai obscură a Bucureștiului, tuităriștii au organizat un Revelion 2.0. Nimeni nu a fost invitat, dar ușa este deschisă pentru fiecare.

Ora 22.21 – primii participanți la Revelionul virtual încep să apară. @Ellunes a adus două sticle de horincă și niște mănuși speciale pentru pipăit.

Ora 22.39 – la petrecere a ajuns și @RFboris. Nu a salutat pe nimeni până nu a verificat dacă este destul alcool.

Ora 22.48 – @adrianencica a anunțat că va ajunge abia în 2013. Farmaciile Catena sunt deschise non-stop.

Ora 22.53 – @parcatotana a intrat pe ușă. Poartă un tricou cu #tits4Bicfalvi.

Ora 22.58 – @Liz_b și-a făcut și ea apariția. A adus un platou cu zacuscă vegan și face semnul crucii în dreptul oalei cu sarmale.

Ora 23.06 – @AlexMielus s-a alăturat și el petrecerii. Are o bluză cu inscripția: “Diriginte” și ține în mână un manual de Educație civică.

Ora 23.17 – @danielgoldcard n-a adus nimic la petrecere. El a venit doar să ia.

Ora 23.24 – Culmea, @aiurea a anunțat că va fi prezent doar cu sufletul.

Ora 23.29 – @furtdecurent a promis că nu va face gălăgie, pentru ca proprietarul imobilului să nu-i evacueze pe petrecăreți.

Ora 23.41 – @dezaxata promite că, de data asta, nu se va mai îmbăta după două pahare. A venit deja beată.

Ora 23.45 – din lipsă de petarde, @BilenaMoer s-a oferit să fie aruncată pe geam.

Ora 23.50 – două burți au intrat pe ușă. La 5 minute după, și-au făcut apariția @emi_ba și @CosminZodila.

Ora 00.13 – invitații caută telecomanda. Nu-și dau seama că nu e Vasile Muraru, ci @nashu.

Ora 00.21 – printre focuri de artificii și petarde a apărut și @Silviu_i. Are un maiou cu mușchi și o pancartă pe care scrie: “Nu sunt Bosioc”.

Ora 00.24 – @Mitzy_mo a anunțat că va ajunge doar după ce va fi sigură că @SerbanPaun nu a fost invitat.

Ora 00.28 – @furtdecurent s-a îmbătat și sorcovește invitații cu @danielapetrescu.

Ora 00.34 – surpriza serii: @Delia_Official va cânta la Revelionul 2.0 pentru o gură de piftie, doi caltaboși și șansa de a purta pantalonii vișinii ai lu’ @nashu.

Ora 00.42 – @vasilemanu a anunțat că nu poate veni din cauza relației pe care @DanielaPetrescu o are cu “instabilul psihic”. De fapt, are prima ședință de lucru manual din 2013.

Ora 00.59 – la petrecere și-a făcut apariția un om cu un ghiozdan în spate, care caută baia și întreabă unde este @RFboris.

Ora 01.09 – @dezaxata i-a furat lu’ @Liz_b platoul cu zacuscă și i-a provocat o depresie profundă.

Ora 01.15 – @danielgoldcard pișcotărește de pe mese țigările invitaților. @AlexMielus încearcă să convingă lumea că așa face când e beat.

Ora 01.21 – @danielapetrescu împarte invitaților artificii în formă de virgule.

Ora 01.36 – Şi-a făcut apariţia platoul cu o singură sarma. Într-un colţ, @CosminZodila se preface că nu ştie ce s-a întâmplat.

Ora 01.44 – @Claudia_Rus a adus #catzelushii la Revelion. Invitaților li se distribuie lese pentru a-i plimba în direcții diferite.

Ora 02.00 – @CosminZodila şi @Emi_ba o ard în Dansul Pinguinului ca într-un ritual de împerechere. @Nashu este gelos, vrea să danseze şi el cu @emi_ba gayngnam style.

Ora 02.15 – Au ajuns @KatalinD şi @gulucel. Imediat, @ellunes începe o discuţie despre Real – Barcelona.

Ora 02.28 – De supărare că nu a reușit să interacționeze mai mult cu @emi_ba, @nashu a plecat la Vanghelion.

Ora 02.31 – Plecarea lui @nashu l-a făcut pe @emi_ba să admită că este pișcotar undercover.

Ora 02.35 – Mai mulți participanți sunt gata să jure că i-au surprins pe @furtdecurent și @danielapetrescu făcându-și reciproc unghiile, în timp ce dezbăteau probleme de ortoepie și punctuație.

Ora 02.52 – @parcatotana și @dezaxata fac concurs de tricouri ude. Din cauza absenței președintelui juriului, @nashu, locul 1 rămâne vacant.

Ora 03.00 – participanții la Revelion au plecat acasă. Din păcate, @adrianencica a reușit abia acum să ajungă de la Techirghiol, după ce a rămas înnămolit.

 

preluare de pe echidistant.ro
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.1/10 (11 votes cast)

De ce Vasile Manu îmi amintește de Coco Chanel

Coco Chanel este o femeie pe care o respect enorm, deoarece a reușit să contribuie enorm la revoluționarea modei  feminine și asta în ciuda faptului că și-a început cariera ca o simplă croitoreasă, a fost o vizionară. O femeie ce a putut vedea potențialul, a știut să-și mistifice povestea de viață și să adune oameni de calitate în jurul său pentru a atinge ceea ce poate doar ea vedea.

eBasil

La fel și Vasile Manu . Un vizionar adevărat.  Chiar dacă s-a implicat în lucruri (pe) care poate nu le cunoaște prea bine, acesta reușește să adune în jurul proiectelor sale hateri care chiar se pricep în acel domeniu.

Să nu credeți că această calitate e un lucru rău (de ce ar fi o calitate un lucru rău?), chiar din contră, e o calitate extraordinară aceea de a-ți da seama ce fel de oameni să aduni în jurul tău și al proiectelor tale și mai ales ce fel de oameni să te critice și să te ia în bășcălie pentru a te promova și pentru a aduce cât mai mulți vizitatori. Cu cât ai mai mulți hateri, cu atât ești mai popular. Se știeeeee! Mi s-a părut simpatică această comparație pe care eu o fac vizual de ceva vreme…

Și nu pot să închei decât prin a-i ura lui Vasile multă baftă în toate proiectele sale !

 

P.S.: Indiferent de ce se va întâmpla, eu voi rămâne fana ta!

 

@mitzy_mo  

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Interviu cu Dragoș Sebastian Bârgau

REVISTA INTERNETZI: Este adevărat că sunteți cel mai premiat blogger din România?

DRAGOȘ SEBASTIAN BÂRGĂU: În primul rând, vreau să clarificăm o chestiune. Și sper să se înțeleagă foarte bine, pentru că nu voi repeta la nesfârșit. Eu nu mă uit la televizor! Rareori se întâmplă să deschid televizorul din bucătărie, unde

gătesc și îmi scriu articolele, și să arunc un ochi la Sinteza Zilei, Mircea Badea, Acces Direct etc. În al doilea rând – da, eu sunt cel mai premiat blogger care nu se uită la televizor din România.
vtvaLRI: Cititorii noștri ar dori să știe mai multe despre viața dumneavoastră tumultuoasă. Unde ați făcut grădinița?

DSB: La Grădinița Nr. 1 cu program normal din Iași. Îmi amintesc și acum prima zi, fiindcă atunci am primit în dar primul meu pistol – Elephant, 9 mm – pe care îl folosesc și acum. Foarte eficient și ușor de întreținut. Nu mă despart niciodată de el. Revenind la grădiniță, deși eram singurul motociclist de la grupa mică (pe vremea aceea nu aveam motocicleta, însă purtam, ca și acum, costumul si casca de motociclist în permanență), m-am integrat nemaipomenit. Am fost dat afară dupa doar trei zile. Pentru o nimica toată: am rupt o șipcă din gardul grădiniței cu program normal și i-am dat câteva lovituri în cap unui copil care mă întrebase dacă mă uit la Gore și Grigore. Știți, eu nu m-am uitat niciodată la televizor. În plus, desenele mele preferate erau cele cu Mihaela. Apoi l-am bătut în cap cu o cărămidă.

RI: Dumnezeule! Ce s-a întâmplat cu copilul? A murit?

DSB: Nu a decedat, însă a rămas bătut în cap. Sincer, cred că i-a prins bine. Acum este și el blogger de succes.

RI: Este adevărat că ați avut necazuri cu Securitatea?

DSB: Vedeți dumneavoastră, după ce am fost dat afară de la grădiniță, am fost considerat element perturbator al ordinii socialiste. Ambiția mea de a susține că nu mă uit niciodată la televizor, așadar nici la cuvântările tovarășului, m-a adus în vizorul Securității de stat. Ca și acum, eram un ghimpe în coastele sistemului. Deranjam. Aveam cinci ani când m-au luat.

RI: Incredibil! Povestiți-ne numaidecât.

DSB: Eram în bucătărie, găteam o tocăniță de ceapă și ascultam la televizor. Știți, mie îmi place să fie puțin zgomot când gătesc, așa că pornesc televizorul, dar nu mă uit. Eu nu mă uit la televizor și pace! Unde rămăsesem… a, da. Două bătăi în ușă. Securitatea nu bătea prea mult la ușă, însă recupera la interogatorii, dacă îmi permiteți o glumă care circula printre noi, dizidenții. Mă așteptam să mă ia, aveam valiza făcută. Dar nu mă așteptam să vină chiar Iulian Vlad, șeful Securității la vremea aceea, împreună cu 20 de agenți de la DGSS. Eram un caz special. Am fost ținut un an în beciul Securității, privat de hrană și de somn, mi s-au stins țigări pe mâini, am fost ținut într-un bazin cu necurățenii, mă rog, tot tacâmul. În cele din urmă, mi-au băgat în celulă un televizor care era ținut deschis fără oprire. Dar nu m-am uitat. Mi-au rupt oasele, mi-au ars pielea, dar nu mi-au răpus spiritul. Când au vrut să mă bată, le-am spus – tata mi-a zis că dacă dă cineva în mine, în afară de el, să dau și eu. Datorită spiritului meu agil și datorită inteligenței nemaîntâlnite, nu am fost niciodată bătut. De fiecare dată când încercau să mă bată, fugeam prin celula. Pentru că așa mi-a zis tata – daca vrea cineva să te bată, să dai și tu, dar doar dacă te prinde. În cele din urmă, sleiți de puteri, m-au eliberat. Am continuat să susțin că nu mă uit la televizor, iar Securitatea a continuat și ea să mă fileze zilnic, chiar și după căderea regimului, dar n-am mai fost arestat. Băgasem frica în ei.

RI: Sunteți un om educat și instruit, un intelectual de marcă. Spuneți-ne câteva cuvinte despre educația dumneoavoastră.

DSB: Aveți dreptate, sunt un intelectual, aș spune chiar un savant. Dar sunt modest, prefer titulatura de blogger. Să știți, mie chiar mi-a plăcut școala, am iubit școala. În pauze, când ceilalți copii mâncau sendvișuri, eu mâncam școală pe pâine. Anii I-VI i-am terminat cu media 10 pe linie. Și știți de ce? Pentru că nu mă uitam niciodata la televizor. Aveam astfel timp berechet să citesc. Citeam cel puțin 20 de cărți pe săptămână. Eu am citit enorm. Am devorat biblioteci întregi. Pentru mine cititul a fost aproape o maladie, era ceva organic, un virus care făcea parte din mine si de care n-am scăpat nici acum. Ținea de patologic. La sfârșitul clasei a IV-a aveam deja 4000 de cărti citite, cu fișe de lectură, se înțelege. Apoi, până în clasa a VIII-a am fost olimpic la matematică, fizică, istorie, geografie etc. Culmea, la română nu am câștigat nicio olimpiadă, deși sunt un scriitor nativ și nespus de înzestrat. Ironia sorții, aș spune. Tot în mod ironic, ca să vedeți ce înseamnă ironia sorții cu adevărat, deși am fost olimpic ani la rând, am urmat Liceul Energetic din Iași. Mă rog, pe atunci nu se numea liceu, ci grup școlar industrial. Aveau acolo și clase la seral, chiar și o secție de croitorie. Din păcate nu mai aveau locuri. Mă pasiona croitoria în acea perioadă. Mi-a plăcut întotdeauna să cos.

RI: Cu ață albă?

DSB: Mă tem că nu înțeleg întrebarea.

RI: Ați fost un copil minune, un olimpic; de ce v-ați continuat studiile într-un grup școlar industrial? Cu siguranță vă aștepta o carieră academică. Ce s-a întâmplat?

DSB: Am urmat sfatul tatălui meu, unul dintre cei mai sfătoși oameni pe care i-am cunoscut. Măcar ieși cu o meserie, mi-a spus tata. Și ce dreptate a avut! Uitați-vă la mediul academic românesc din ziua de azi. Cu siguranță toți acești pseudointelectuali se uită la televizor. Este scandalos ce se întâmplă.

RI: Ce a urmat după grupul școlar industrial? V-ați continuat studiile?

DSB: Toata familia din partea tatălui a insistat să urmez o carieră militară, dar m-am opus vehement. Am fost admis la șase facultăți din țară și curtat de mari universități din străinătate, printre care Oxford, Saint Andrews etc. Însă, la îndemnul tatălui meu, am urmat Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Iași. Am abandonat-o în cele din urmă. La ora de laborator trebuia să repar un televizor. Să n-aud de televizoare. Eu nu m-am uitat în viața mea la televizor, i-am spus profesorului. Dânsul n-a schițat niciun gest. Aveam casca pe cap și viziera trasă; nu mă auzise. Și-am plecat. Apoi a urmat psihologia, una dintre vechile mele pasiuni.

RI: Incredibil. Nu știam că sunteți psiholog.

DSB: Sunt și psiholog, și încă unul fin. Ce se întîmplă… după episodul din laborator cu televizorul, mi-am jurat să nu-mi mai tocesc coatele prin facultăți, deși aveam oferte tentante de la multe universități prestigioase. Așa că m-am angajat șofer la un doctor psihiatru. Știți cum sunt doctorii psihiatri de la noi, toți au șofer. Acesta, pe lângă șofer, avea și un cabinet particular, unde îmi petreceam mare parte din timp. Un tip excentric, doctorul încălca cu ușurință toate canoanele meseriei sale. Astfel, ne permitea (mie și unui instalator, vecinul dumnealui de scară, pasionat de psihanaliză, psihologie și parapsihologie) să luăm parte la ședințele de psihoterapie pe care le avea cu pacienții. Și așa am învățat eu mult mai multă psihologie decat cei care își pierd vremea cu facultăți și doctorate. Deși eu am fost atras de teorema adleriană, de psihologia individuală așadar, iar nea Suciu, instalatorul, a fost întotdeauna de cealaltă parte a baricadei, și anume de partea freudiană, între noi s-a legat o prietenie trainică. Înca mai ținem legătura. Într-o zi voi publica vasta noastră corespondență pe diferitele teme abordate în toți acești ani: psihologie, numerologie, trenuri, politică, deconstructivism etc. Apoi a urmat o cariera strălucită în presă…

RI: Sunteți plin de surprize. N-aș fi crezut că sunteți și jurnalist.

DSB: Am fost. Și am fost un jurnalist strașnic, nu ca cei din ziua de astăzi. Presa din România moare. Și știți de ce? Pentru că toți tinerii jurnaliști se uită la televizor. Eu nu mă uit la televizor!

RI: Vă rog, liniștiți-vă. Doriți un pahar cu apă? Spuneți-mi despre cariera jurnalistică. Pentru ce ziare ați scris?

DSB: Am scris pentru publicații importante din România. În decembrie 2005, căutându-mi ceva de lucru prin casă, m-am angajat tehnoredactor (aranjam textul în pagină) la un mare ziar din Iași. Când am intrat în redacție, îmi aduc aminte și acum, jurnaliștii se uitau la televizor. Atunci am luat atitudine. Eu urasc televizorul. Eu nu mă uit niciodată la televizor, le-am spus, și l-am stins cu un scaun. Am început numaidecât să le dau subiecte de articole, idei etc. Ce să mai, i-am învățat cum se face jurnalism adevărat. În mai puțin de șase luni conducerea mi-a triplat salariul. Prea putin, ținând cont că eu făceam singur tot ziarul. În cele din urma am intrat în concediu. Atunci viața mea s-a schimbat cu adevărat.

RI: În ce sens? Povestiți-ne, vă rog.

DSB: În concediu am plecat pe litoral pentru a-mi revedea prietenii. Știți, eu am locuit o perioadă în Mangalia, unde am fost nevoit să mă angajez ca muncitor necalificat în șantier. Am avut multe meserii meniale. Am lucrat într-o turnatorie, am întins cabluri pe stâlpi etc. Vedeți dumneavoastră, în România olimpicii nu sunt apreciați. Și știți de ce? Pentru că olimpicii nu se uită la televizor. Sunt discriminați.

RI: Într-adevăr, vă înțeleg mâhnirea. Dumneavoastră, vorba aceea, olimpic la matematică, fizică, geografie, istorie etc., admis la Facultatea de Matematici, psiholog, jurnalist și lista poate continua, deoarece nu v-ați uitat la televizor, ați fost permanent discriminat și forțat să practicați doar meserii nedemne de inteligența și numeroasele talente pe care le aveți. Dar să continuăm. Spuneați că acel concediu v-a schimbat viața…

DSB: Da… La întoarcere am pierdut trenul și am fost nevoit să petrec 12 ore în gara Constanța. Am scos agenda și, cu furie, am scris pe genunchi articolul: Trenurile românești. Voiam să îl public în revista Nature, dar mi-a venit o altă idee. Mi-am facut blog. Bineînțeles, la început am avut cațiva cititori, 10-12, plus toată familia din partea tatalui, care încă insista în comentarii sa urmez o carieră militară. Dar totul s-a schimbat pe 9 Septembrie 2006, când am scris al treilea episod din serialul Joc Murdar. Știți, curând voi scoate și o carte, pentru că vreau să mă impun și ca scriitor, nu doar ca olimpic, electronist, psiholog, jurnalist și blogger. În fine, de la 10-12 vizitatori, plus toată familia din partea tatălui, am ajuns la 35-40 de mii de vizitatori pe zi. Și asta în câteva săptămâni.

RI: 40 de mii de vizitatori pe zi? Sunteți sigur? Este mai mult decât au marile ziare online.

DSB: Într-adevăr, foarte mulți. Acesta a fost și motivul pentru care conducerea ziarului la care lucram mi-a triplat a doua oara salariul, și anume pentru a scrie articolele lor pe blogul meu, bineînțeles, cu trimitere pe site-ul ziarului. Dar acești 40 de mii de vizitatori, deși mi-au adus faimă și câștiguri materiale imense (ajunsesem să fiu cel mai bine plătit om de presă din Romînia, și asta din poziția de tehnoredactor), mi-au atras antipatii în colectivul redacției. Știți, articolele mele de pe blog erau mai citite decât așa zisele lor articole; articolele mele despre trenuri au avut un succes răsunător. Eu am scris foarte mult despre trenurile din România. Am scris enorm despre trenuri, am tratat subiectul exhaustiv aș putea spune. Urmează să scot o lucrare în opt volume despre mersul trenurilor – eseuri, proză, poezie, fotografie, pictură. Ei bine, am renunțat la salariul de vis și m-am dedicat exclusiv blogului. Restul îl știți: au urmat premiile unul după altul, până când m-am retras din toate competițiile. Nu mai aveam nimic de demonstrat. Mă rog, restul e istorie.

RI: Care este cea mai mare bucurie din viața dumneavoastră?

DSB: Soția mea, Denisuca.

RI: Este posibil să aflăm cât se câștigă în România din blogging?

DSB: Bineînțeles, nu este un secret. Am scris chiar și un articolul pe blogul meu care are 35-40 de mii de vizitatori pe zi. Anul trecut am câștigat peste 50 de mii de euro. Sincer, nu știu exact cât am câștigat peste, pentru că la 50 de mii m-am oprit din numărat și am gătit un ostropel de găină. Îmi place foarte mult să gătesc. Oricum, mult peste 50 de mii de euro, ca să vă raspund la întrebare.

RI: O ultimă întrebare și vom pune capăt acestui interviu excepțional. Domnule Dragoș Sebastian Bârgău, dumneavoastră sunteți mitoman?

DSB: Sincer să fiu, și vorbesc acum din postura unui om cu cunoștințe acumulate de pe urma unei practici îndelungate în domeniul psihologiei, nu.

Pamflet primit pe mail de la Emanoil Kunt

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (11 votes cast)

Recunoasteti heitării

Departamentul de investigații și analize pseudo-auto al non-colegii.cc confirmă și de această dată. După succesul înregistrat cu mui… satira pertinentă împotriva fraerilor ălora de blogări, cuplul de deontologi experți în copy/paste din specificații (dar cu carte de muncă) a luat o mică pauză (sau mai multe), și-a îmbrăcat cele mai office costume pe care garderoba le-o permis și s-a pus pe hali… analizat. Încercăm să redăm cele mai relevante instantanee din timpul acestei munci sisifice.

 

În timpul serviciului (a se observa badge-urile corporatiste de la gât, la care nu ar avea curaj să renunțe. Sper ca domnu’ Patriciu a fost fericit cât timp le-a fost stăp.. patron!), cei doi combat și discută problemele importante ale omenirii, dacă nu chiar ale blogosferei, fără măcar a se gândi la propriul maț:

 

„Zi-mmmfff de Zmoso ăla! Chiar mănâncă gratis din… umfmf… televizoarele ălea cu multe mbutoane? Cum îi zice tineretul… din internete?”

 

„Si… zi, mă, iți place freza mea basista?” „Bitch, please! You ain’t got nothing on me. Bigudiurile iz da shiet. Like a 80’s boss!”   (Serios, omul asta e mai bătrân până și dăcât @aiurea!)

Retrăgându-se in drum spre casa, autorul cel mai musafir al celui mai de interes pentru @RFboris blog local din Ilfov(care nu e spam-site) ne prezintă noua moda de primăvară-vara în materie de șort & șlapi de la barurile show-room-urilor auto care servesc si băuturică. ( Stai jos, @RFboris, știm ca vinul cu pișcoturi nu merge la fel de bine ca berea.)

 

 Observați stilul sobru, maiestuos chiar, cu care jurnalistul iese in evidenta. Un adevărat exemplu pentru tinerii blogări…

 

Pe final, același departament de investigații sereistice (mulțumim @Ellunes) al non-colegilor ar putea mărturisi că posedă și imagini cu acești doi colegi dând pe spate niște țuică fiartă din banii sponsorului oltenesco-american, că doar, deh, obiectivitatea jurnalistica trece prin esofag și dăcât blogării trebuie să scrie la ora aia, dar parcă nu sunt la fel de relevante dacă sunt pe stomacul gol. In plus, nu ar fi imagini publice, precum cele folosite in realizarea acestui articol: facebooku’ lui  Corvinash zis si Cristian Szilvassy

 

.

.

.

.

 

Da, bloggerii sunt pișcotari. Da, de multe ori scriu tâmpenii. Da, e amuzant să râzi și să le arăți asta. Dar atunci când mesajele tale trădează doar frustrare și invidie că ies alții in față, că-ți erodează poziția, că vremurile te depășesc și nu le poți ajunge din urmă, poate ar trebui să te întrebi cum ai ajuns așa, nu să iei poziția vasilemanică: cine ești tu și câte coșuri ai pe față să îmi vorbești mie? De ce să te uiți în ograda altuia și să-l arăți cu degetul, deși propria ta ograda se duce de râpă? Cu ce credibilitate? Și cu cât tupeu?

 

 

articol scris de „baiatul cu cosuri si complexe, om mic si frustrat ca in viata de zi cu zi este un inadaptat, nerealizat si aproape inutil, genul care daca nu apare doua luni prin scara blocului, nu il da nimeni disparut pentru ca nu exista in viata nimanui, deci nu lipseste nimanui, unicul  @nashu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)

Ars Trollae

Eu sunt ăla căruia nu îi pasă de ce bani cere un blogăr pentru chestiile care îi ies din degete, atât timp cât nu mă obligă să decartez.

Eu nu sunt ăla care nu depinde de online. Sunt ăla care nu depinde de experţii SM. Sunt ăla care nu ar lua sfaturi de la experţii S&M.

Sunt ăla care nu mai vrea să vadă hashtaguri comerciale pe twitter. Să mă fut în #refinantarea voastră! Să mă fut în #conferinta voastră! 

Sunt ăla care nu vrea să vadă fete si baieţi cu aptitudini muzicale/magicianiste/guriste, fie ele cântătoare de coveruri sau participante la concursuri tv, care să se afirme pe net prin relatări de la pişcotăreli online.

Eu sunt ăla care nu primeste pişcoturi ca să scriu review-uri pozitive sau negative despre blogări.

Eu sunt ãla care îşi atacă prietenii 2.0 numai pentru plăcerea păstrării meşteşugului trollatului.

Eu sunt ăla care cere ajutorul unui prieten 2.0 atunci cînd are nevoie pentru afacerea sa, fără să se ascundă.

Sunt ăla care nu îşi dă numele adevarat în online, nu de ruşinea a ceea ce spune, ci de ruşinea afilierii cu onlinerii tipici, fie ei jurnalişti sau blogãri.

Sunt ãla care nu face diferenţa cã multinaţionala te poluează prin iaurt sau prin noxele eliminate din camionul primit în teste, nici măcar de dragul salariului de la corporaţie.

Pentru că mă plătesc singur.

Da, eu sunt ãla care, atunci cînd scrie ceva on-line, aşteaptă să se plătească singur.

Eu sunt @nashu, pentru că @Salam era deja ocupat.

sursă poză

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)

Băsist pro bono

Pleci de la premisa că (toată) lumea ia bani pe ce scrie. Păi dacă o faci şi tu? Sau dacă ai interes să vorbeşti aşa? La fel cum tu judeci în acest mod, că oricare scrie pro-Băsescu o face pe bani, nu văd care ar fi reţinerea mea să nu ţi-o întorc. Extrapolez. #numazic, gen. Nu înseamnă că o şi gândesc.

Dar hai să fim serioşi! Multă lume scrie pe subiectul ăsta (politică) pentru că e accesibil. Şi pentru că se citeşte. Sau măcar aduce trafic. Cine naiba crezi că bagă bani in blogosferă în afară de Belvita. Cu ce scop? Urlăm şi unii, şi alţii de trei luni că dictatură, că neconstituţionalitate, că abuz, că [bagă tu ce vrei aici că eşti cu Dreptul, eu sunt un amator în ceea ce priveşte legea, dacă nu-i aia a contabilităţii şi norme de aplicare. Şi nici măcar aia, în ultimul timp…]. Plătiţi sau nu, niciunul dintre noi nu mai convinge partea adversă. Poţi tu să îmi spui ce vrei, eu tot nu mi-aş da votul celorlalţi. Aşa că ar cam fi bani aruncaţi pe fereastră. Câte lanterne din alea imortale s-au vândut? Crezi tu că unicii contează? Nu-i transformă nimeni în voturi. Sau?

Şi daca sunt băsist pe bune? Fără nicio participare oneroasă a partidului/preşedintelui sau terţe persoane la treaba asta? Daca sunt băsist aşa cum eşti tu împotrivă? Dacă nu văd nimic bun în aştia care ar trebui să reprezinte alternativa? Dacă mie mi-a prins bine regimul ăsta (la modul cel mai cinstit posibil), crezi tu ca am motive să merg la vot ca să-l demit? Exerciţiu democratic? Eşti amuzant. Pe acelaşi principiu, niciun preşedinte (cu excepţia lui Constantinescu, probabil) nu ar fi trebuit să-şi ducă mandatul la termen.

Eu scriu pentru că mie mi se pare strigător la cer ce se întâmplă. Scriu pentru că mă aştept ca ţara asta să meargă într-o anumită direcţie şi văd că aştia care vin ne cam conduc spre altceva. Scriu pentru că văd nesimţiţi care au impresia că toată lumea uită de pe o zi pe alta. Scriu pentru că aşa simt. Că e bine, că e rău, e doar o opinie. Eu nu încerc (nici tu nu cred că o faci) să îmi impun părerea. Eu doar mi-o spun. În toată povestea asta nu prea există „am sau nu dreptate”. Aia se aplică la altceva, la ştiinţe mai exacte. Aici, în politică, chiar ne dăm toţi cu părerea. Chiar şi tu.

Şi ştii care e paradoxul? Plătesc să o fac! Mă costă hosting-ul, mă costă internetul, mă costă curentul. Timpul meu, în general (şi nu fac pe grozavul, e valabil pentru oricine), costă. Plătesc să îmi spun părerea! Adică-i #pebaniimei.

Eu cred că ar trebui să o lăsăm mai uşor cu heirupismele astea revoluţionare. Mergeau înainte, dar a cam trecut timpul lor. Aruncă o privire prin curtea Europei (ştiu, o deteşti) şi ai să vezi acelaşi lucru ca la noi. Dar tot e mai bine decât să fac o comparaţie cu ce e în Est. Să mă compar cu cine? Cu fostele republici sovietice? Că doar n-am tâmpit, să iau Belarus drept exemplu.

Şi ce să îi reproşez lui Băsescu? Că-i corupt? Corupţia se rezolvă prin Codul Penal, nu? Nu prin vot. Că nu respectă legea? Care lege? Ce au citit ăia la suspendare e o glumă slabă. Nu sunt orb (sau orbit, după caz) şi pot să văd că s-au schimbat multe, foarte multe în ultimul timp. Să nu zic opt ani, să nu se intrepreteze. Zic zece. Şi s-au schimbat în bine. Ştiu, ar fi putut să fie mai bine… Dar nu la asta s-au gandit aştia cu suspendarea.
Şi cum ar trebui să funcţioneze democraţia, pe inţelesul primatelor? Dupa modelul Ponta-Antonescu? Unde 46% înseamnă 50%+1? Unde încercarea de a pedepsi frauda masivă la referendum (nu că de alte ori nu s-ar fi întamplat) e tratată ca o inchiziţie? Hmmm… Permite-mi să mă îndoiesc de bunele intenţii ale unora care încă îl mai lasă pe Iliescu să bată din gură, când ar putea, foarte frumos, să-l trimită la culcare. Că a vorbit destul şi a făcut-o prost.

Putem să scriem noi aici kilometri, că o facem doar pentru cei care gândesc ca noi. Eventual, te citesc ca să îţi pot da un răspuns. Nu că m-ai fi convins prin ce spui. Mult mai convingătoare sunt faptele celor despre care scriem. Din păcate (sau poate fericire) procentele lor scad când ajung la putere şi toată treaba devine, brusc, mai vizibilă . Asta ar fi de bine, dacă i-ar pune pe gânduri. Dar se pare că li se rupe.

Dincolo de toţi banii ăştia care se învârt prin blogosferă (fără număr, fără număr – că altfel poate s-ar impozita, dar n-am auzit până acum vreun blogger că ar plăti impozit pe jdemiile de euro câştigate), mai sunt şi unii care scriu pro bono. Or fi ei băsişti, dar sunt gratis.

PS: Sau e vorba doar de „influencer-i” în articolul tău? Categorie la care eu nu mă încadrez… Şi-atunci m-am ambalat degeaba.”

Articol scris de Cosmin Chera (blog)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)