LIVETEXT BLOGXING: Duelul Titanilor – Vasile „Acumasincer” Manu vs. Haotik „Schimblumea”

După ani de zile în care şi-a apărat cu succes „centura”, în faţa unor „bloggerişti” mai mult sau mai puţin redutabili, Vasile „Acuma Sincer” Manu se află în faţa provocării carierei lui. În această seară va lupta în ring împotriva „challangerului” Dragoş Haotik „Schimb Lumea” Şchiopu, decis să-i smulgă lui Manu centura PMDG (Piz… Dă-o-n mă-sa de gramatică).

Dar, iată, cei doi sportivi se apropie de ring, în uralele mulţimii. Multiplul campion Vasile, în şort auriu, intră flancat de şase roşcate îmbrăcate sumar în costume de latex alb, care imită textura cuvei maşinii de spălat. În spatele său, cu prrrosopul pe umărrr, este antrenorul său în videoboxing, fosta glorie Marrrius „Boxatu” Călugărrru!!! Din tribune, Manu este susţinut de mentorul său, Preşedintele Federaţiei de Bloxing, Cristian China-Birta, zis „Chinezu”, care pune deoparte punga de seminţe şi pet-ul de Timişoreana, pentru a aplauda frenetic la intrarea protejatului său în ring, pe melodia „Tot Mai Sus„, a lui Guess Who.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imediat în urma lui Vasile „Acuma Sincer”, apare şi challengerul Haotik „Schimb lumea”, pe melodia „Change„, a lui Puya. Şchiopu intră, aşa cum era de aşteptat, triumfal, în ataşul unei motociclete, la ghidonul căreia se află însuşi antrenorul său, un alt fost purtător al maioului, Sebastian „Pugilisurât” Bârgău. Haotik poartă un şort maro, cu mesajul publicitar „Place your ads here” pe fund. Un grup de fani, printre care fostul campion al deceniului trecut, Ionuţ Perfu, însoţit de iubiţii (sau iubitele?) sale travestiţi, Celentina şi Valemcea, se lansează, ca la un semn, în scandări şi cântece de galerie: „Câ-teun pic, pic, pic! Câteun pic, pic, pic. Pân’ rămâne nu-ma’ Haotik!”, aruncând cu pişcoturi înspre idolul lor, care le întoarce un zâmbet încrezător şi le arată semnul victoriei. Acesta nu este însă recepţionat, probabil din cauza mănuşii de box.

În fine, după intrările demne de această gală monumentală, găzduită de Sala Zelisturilor din Capitală, cei doi blogxeri îşi ocupă colţurile ringului. În cel albastru, „Schimblumea”, clătindu-şi gura cu apă dintr-un acvariu (se ştie că Haotik este pasionat de Acvaristică) ţinut pe cap de antrenorul său. În colţul roşu, Vasile Manu, străpungând aerul încărcat de emoţie din ring cu câteva lovituri de încălzire: Forward, Back, Down, Down, High Kick (Johnny Cage Fatality One – Mortal Kombat 4 – n.r.).

REPRIZA 1

Meciul a început cu mişcări de tatonare din partea ambilor sportivi. Cu o viteză de reacţie în plus, Manu a reuşit să-l lovească de cîteva ori pe ploieştean cu o ploaie de „i”-uri, pe care Haotik le-a încasat din plin. „Schimblumea” a replicat cu două cratime aruncate în plexul clujeanului, dar Vasile a rezistat cu brio asaltului.

REPRIZA 2

Vasile Manu se mişcă din ce în ce mai rapid în ring şi începe să lovească precis. „Schimblumea” reuşeşte să se apere datorită vitezei de reacţie – specifice prahovenilor – favorabile, cu ajutorul căreia anticipează dinainte loviturile ghie la Cluuuuj ale lui Manu şi rămîne în poziţia de atac, trimiţând din când în când câte-o virgulă la tatonare.

REPRIZA 3

Cei doi A-listeri atacă din ce în ce mai mult. Manu se mişcă mult mai bine şi reuşeşte o prima lovitură de stînga puternică, acolo unde era imperial necesar. Clujeanul se apără foarte bine şi reuşeşte să mai lovească de două ori în corpul adversarului, cu o văduvită sete de victorie.

REPRIZA 4

„Acuma sincer” preia conducerea meciului şi e cel care are iniţiativa. Chiar dacă prahoveanului i-au intrat cîteva virgule la locul lor, clujeanul nu a avut nici o problemă în a le contacara, anulând spaţiile de după ele. După trei reprize în care Manu a fost dat cîştigător, cea de-a patra rundă i-a aparţinut, totuşi, lui Haotik, potrivit analizei făcute pe moment între „a/al/ai/ale lor”.

REPRIZA 5

În cea de-a cincea repriză, Haotik îşi continuă seria bună a loviturilor, aruncând pumni întregi de cratime asupra adversarului. Clujeanul se mişcă din ce în ce mai încet – previzibil – în ring şi reuşeşte să-i pună puţine probleme ploieşteanului. În afara ringului, Boxatu transmite live pe Bambuserrr meciul bun făcut de elevul său, în timp ce Bârgău aruncă shoturi de alcool în ochii arbitrilor.

REPRIZA 6

Lupta dintre cei doi se intensifică. Ambii pişcotari atacă din ce în ce mai mult cu campanii, cu un plus pentru Haotik, care e mai aproape de Capitală. Nici Manu nu se lasă mai prejos şi încearcă să contraatace cu lovitura care l-a făcut celebru: un ghid de agăţat intelectuale în sala de box. Haotik arată cam aşa după primele şase reprize:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REPRIZA 7

O prima repriză în care cei doi blogxeri au lăsat deoparte apărarea şi au atacat încontinuu. Atît „Schimblumea”, cît şi „Acumasincer” au reuşit o serie de lovituri spectaculoase. Clujeanul l-a trimis în corzi pe ploieştean, însă acesta a reuşit să se apere foarte bine cu un unboxing şi un review la ficat.

REPRIZA 8

Vasile Manu e în avantaj, se află la conducerea meciului şi aruncă găleţi de RT-uri către Chinezu în direcţia ploieşteanului. Haotik loveşte aşa cum îi spun şi numele, dar şi renumele, şi nu îi pune probleme serioase clujeanului care slobozeşte câte un „No” la fiecare upercut.

REPRIZA 9

Seria bună a lui Manu continuă, însă nici Haotik nu se lasă mai prejos. Clujeanul îl domină pe prahovean, reuşeşte două lovituri la sintaxă foarte puternice şi se mişcă foarte rapid prin virgulele între subiect şi predicat.

REPRIZA 10

Deşi s-au scurs 10 reprize, meciul este spectaculos, ambii blogxeri fiind într-o formă foarte bună. Manu loveşte calculat, cu câte un vlog-episode pe lună şi încearcă să-l surprindă de Haotik, reuşind un croşeu puternic pe final de paragraf.

REPRIZA 11

Nici de această dată Manu nu reuşeşte să-l pună la podea pe adversar. Chiar dacă domină din punct de vedere tactic, dar şi fizic, cratimele sale nu reuşesc să-l doboare pe prahovean, care este imun la acestea şi care rămîne periculos şi loveşte foarte des cu mulţi „i”, în încercarea de a-l prinde pe picior greşit pe clujean.

REPRIZA 12

Nici în ultimele minute, prahoveanul, aflat în dificultate, nu a reunţat. Manu a lovit puternic, a încercat să-l pună în corzi pe adversar cu multiple virgule între subiect şi predicat, însă nu a reuşit să-l pună la pămînt pe „Schimblumea”. Deşi l-a numărat în două rânduri în această repriză pe Haotik (1, 15, 193, 454, 778, 800 de fani pe Facebook…winking, victoria lui Manu stă acum la mâna arbitrilor: Andrei Pintică, Ovi Olaru şi Ionuţ Iancu.

Şi…. arbitrii au decis!!! Victorie pentru Vasile Manu. Chiar dacă nu a reuşit să-şi facă KO adversarul, clujeanul a fost dat învingător al meciului cu Haotik, care, cel puţin de data asta, nu a reuşit să schimbe lumea. Manu şi-a apărat – pentru a câta oară? – titlul naţional şi rămâne virgin, iată!, şi în ceea ce priveşte înfrângerile.

Disclaimer: Mulţumim GSP pentru că ne-a servit un model de live-text al unui meci de box pe care l-am folosit cu neruşinare şi l-am adaptat nevoilor noastre 2.0.

Despre autor

El Lunes a scris 32 articole pe acest blog.

Mihai. Mihai Cristian Mateaş. Mişu, pentru prieteni. Viitor fost jurnalist. Actual hater, troll, căpşunar, retard, jeg, fomist fugit din ţară şi fmm de bozgor. #buci expert. Din când în când umblu înarmat. Născut luni, plecat marţi din România. Mă întorc miercuri. Joi plec iar. Am păreri, fără să mă fi născut cu dreptul ăsta. Ultima propoziție nu este adevărată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

5 răspunsuri la „LIVETEXT BLOGXING: Duelul Titanilor – Vasile „Acumasincer” Manu vs. Haotik „Schimblumea””

  1. Slabut, sa-ti bati joc de bietii oameni, cata risipa de talent… Hai ca poti mai mult! De exemplu sa-ti devirusezi blogul si sa mai si scrii cate ceva acolo.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    1. 1. Nu mă pricep la devirusat blogul. Se ocupă oameni mai pricepuţi ca mine, zilnic, dar reapar „injecţiile” imediat după. 2. Nu mai fi aşa încordat, blogul ăsta a spus clar şi răspicat de la început cu ce se ocupă. Mai râdem, mai glumim, una-alta… 3. Dacă să-ţi baţi joc zilnic de limba română şi să fii mândru de asta e ok, şi eu consider că să fac mişto de tine din când în când e la fel de ok. 4. Când o să am ce o să scriu şi acolo… Mulţam de comentariu. happy

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
    2. Bătutul ăla de joc ar trebui să ducă, în cele din urmă, la pusul mâinii pe carte. Nu, nu să facă din ea cornete pentru seminţe, ci să înveţe limba asta pe care o târâie din ce în ce mai mulţi prin noroi. Înainte de a fi respectat, trebuie să oferi lucruri pentru care lumea să te respecte, iar faptul că siluieşti limba maternă nu este unul dintre ele.
      Dar, bine, cum trendul este „n-am frate nevoie de română, eu am şcoala vieţii”, n-are ce să mă mire.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Luptele la nivel inalt dintre a-listeri sunt delicioase. Toti au ceva de spus, toti vor sa’si proiecteze propria viziune si la fel de tuturor le scapa un aspect, unii dintre ei sunt imbecil de plictisitori.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *