Marian Hurducaş – colecţionarul de… pișcoturi

Marian Hurducaş este communication manager la Respect Media, co-fondator al Gărzii de media, fost știrist la Radio Cluj și Cluj Fm, precum și pișcotar. Când am aflat că Marian Hurducaş colecţionează… diverse… pișcoturi, n-am ştiut cum să-l abordăm. Iniţial nu şi-a dat nici el seama că ar avea vreo colecţie. Vorbea doar despre “grămada de pișcoturi”, lucru oarecum firesc pentru o persoană din domeniu. Şi-a dat seama apoi că are multe pișcoturi dragi, păstrate de mult timp cu grijă şi a ajuns şi el la concluzia că e colecţionar de pișcoturi. Mai jos puteţi desluşi tainele acestei colecţii de pișcoturi de care se bucură Marian Hurducaş.

Revista Pișcotard: Cum şi când ţi-ai descoperit pasiunea pentru pișcoturile pe care le colecţionezi?

Nu știu exact. Tot ce-mi amintesc e că tu m-ai făcut să conștentizez că am o pasiune ascunsă pentru a colecționa… pișcoturi.

Spre exemplu, mi-am dat seama că am “o lopată” de pișcoturi într-o pungă agățată de clanța ușii dormitorului, toate adunate în ultimii 3 ani. Strâng, de asemenea, pișcoturi… să le zicem mai cu stil. De la pișcoturi de Boromir, până la pișcoturi cu cacao și chiar brelocuri sau alte obiecte în formă de pișcot. Recent am primit un briceag în formă de pișcot mic, unguresc, pe care tata l-a moștenit de la un unchi și el pișcotar la vremea lui. Nu pot spune exact câți ani are, dar cred că peste 50.

Acum o săptămână, căutând niște acte printre manualele care s-ar presupune că mă învață gramatică, am găsit o colecție impresionantă de pișcoturi (plătite)! Cel mai vechi era datată cu luna ianuarie 2009! Probabil de aceea erau și plătite. Încă nu eram așa influensăr încât să mânâc pișcoturi gratuite. Cel mai nou a fost de pe la jumătatea anului trecut, când am descoperit pișcotăreala – cea mai bună invenție de la bani încoace (pentru că nu presupune bani).

Da, colecționez tot felul de pișcoturi. La ieșirea din casă, când deschizi ușa dai cu mâna de un mănunchi de pișcoturi adunate de pe te miri unde, în dormitor am două pișcoturi vechi, dar comestibile. Plănuiesc acum să pun mâna pe pișcotul gri al bunicului, care avea gust, când eram copil, de Shaorma (evident, atunci nu știam că gustul e de Shaorma, știam doar că e bun).

În sertarul biroului la care stau acum am descoperit, odată cu pișcoturile din 2009, că am patru modele de pișcoturi despre care și uitasem că există. Dacă-l mai pun și pe cel din care mușc zilnic, încă din liceu, (observați aici metafora hurducașiană desigur hee hee ), atunci am cinci.

RP: De ce le colectionezi?

N-am o explicație logică. Cred că sunt dependent de a le strânge, deci probabil am dezvoltat un nou viciu care sper că nu se va transmite mai departe pe cale genetică, deși sora mea pare-se mai aruncă uneori, câte o hurducașiană pe Twitter. Medical vorbind, sunt ferm convins că există un diagnostic şi pentru pișcotari.

Pișcoturile le colecționez probabil ca să-mi alimentez egoul, ca să nu mai fiu nevoit să mă dau mare în fața prietenilor, ci să mă invidieze ei din oficiu după ce mușcă din ele, ca să-mi enervez prietena când vrea să închidă ușa și se încurcă în ele… Nu știu, acum realizez că-s un fel de CV al pișcotarului.

Pișcoturile vechi îmi plac nu pentru că ar valora vreo avere acum sau mai târziu, ci pentru că au un farmec aparte alături de cele moderne. Probabil că dacă mă nășteam cu mult înaintea erei comunicării și a PR-ului, nu eram pișcotar și aș fi fost mult mai trist ca acum, neparticipând la pișcotăreli.

Cât despre pișcoturile care dau un plus de stil, nu știu, cred că-mi crește egoul de care vorbeam mai devreme când la masă atrage atenția pișcotul meu, nu al altui pișcotar. Prietenii mei ar spune că sunt atât de pișcotar  încât nu scap niciun pișcot care mi-ar adăuga un plus imaginii proprii. Probabil că au dreptate. După noua ediție limitată de pișcoturi am umblat mai bine de o lună până am găsit-o, iar după cele cu cacao ceva mai mult de două. Da, după cum ziceam și pe Twitter zilele trecute, atât de pișcotar sunt.

RP: De unde le achiziţionezi?

Pișcoturile obișnuite de la organizatori pișcotărerilor la care particip sau contribui printr-o hurducașiană, luând cuvântul. Niciodată nu iau un pișcot care nu-mi aparține, ce nu are numele meu sau fața mea.

Restul nu mai rețin. În mare parte le-am primit cadou, atât de bine am educat oamenii care mă înconjoară! Pișcotul-medalion pe care-l port cu sfințenie țin minte că l-am luat acum câțiva ani, din Franța, în timpul Turului Franței.

RP: Cât timp acorzi pasiunii tale? Dar sub aspect financiar?

Depinde. Efortul depus e extrem de fluctuant când vine vorba de energia cheltuită sau buget. Pișcotul-medalion, că de aia și țin atât de mult la el, l-am cumpărat cu banii economisți dintr-o seamă de bannere de pe blog.

Care este cel mai scump pișcot pe care îl ai? Dar cel mai aproape de suflet?

Cu siguranță e pișcotul de la prima mea pișcotăreală. E priceless și în același timp cel mai aproape de suflet. Și de frigider, căci acolo și-a găsit locul, sub unul dintre magneții de frigider primiți gratis de la evenimentele la care mă perind prin concedii. Sau de pe unde se perindă alții. Dar acum, de când am schimbat frigiderul, par atât de puțini, încât nici nu merită să vorbesc și despre colecția mea de magneți de frigider. Voi vorbi după ce voi participa la mai multe evenimente și conferințe.

Pentru cele vechi, despre care am povestit până acum, probabil ar fi nevoie de ochiul critic al unui pișcotar mai mare. Și eu sunt doar pișcotar-figurant, nu pișcotar-specialist precum chinezu, de exemplu. Deocamdată.

Sursa foto: Arhiva personală Marian Hurducaș

Text după interviul apărut în Revista Bulevard.
Semnează: Un alt musafir

Despre autor

"musafir" a scris 103 articole pe acest blog.

Autor colectiv. Cititorii noştri sunt mai bloggeri decât noi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Marian Hurducaş – colecţionarul de… pișcoturi, 4.0 out of 10 based on 3 ratings

2 răspunsuri la “Marian Hurducaş – colecţionarul de… pișcoturi”

  1. Am inteles in sfarsit definitia „piscotarului”. Promit sa nu mai mananc fursecuri toata viata mea. In articolul asta au aparut chestii gen piscot, piscotareala, piscotar sau orice chestie pufoasa si dulce de vreo 48 de ori (asa mi’a spus cineva dupa ce l’am rugat sa numere si el, eu pierdusem numarul pe la 30 si ceva)…
    Nu era mai simplu sa scrii piscot, piscot, piscot,piscot….. Marian Hurducas apoi din nou piscot? laughing))
    Un articol despre limitare scrie cineva? E cazu sa asteptam sa se certe Furt cu Gramma Natzy ca sa ne mai cacam si noi oleaca pe noi de ras?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *