Legenda satului Creații Decontenț

Creații Decontenț

Era anul 1954 când eu mă aflăm în satul natal al bunicilor, Sisifari. Era un loc mitologic, unde existau forme de relief și iarba care se cosea singura. De fapt, asta imi imaginăm io, pentru ca atunci cand nu-i zideam usa singurului copil din sat, adică Gellu, îmi imaginăm chestii. Era ceva banal, doar aveam 7 ani.

În fiecare duminică, eu, bunica și bunicul ne așezam în jurul focului și cântăm folk. Cântăm o pulă. Mâncăm mămăligă cu branza și cartofi copți. În timp ce etatea lor cerea țuică, vișinată sau vin, tinerețea mea se scălda doar în lapte fiert și îndulcit cu miere de salcâm. De obicei, din cauza focului și a băuturii, bunicul adormea cu capul pe pământ. Rămâneam doar eu cu bunica. Așa ca ea îmi povestea diverse întâmplări de pe vremea când era o copilă.

Creații Decontenț

Dar dintre toate poveștile ei, cel mai mult m-a impresionat legendă satului Creații Decontenț. În acest loc, locația-i furase sensul. Iarbă nu se cosea singura și nici nu creștea. Pământul era sterp, iar vacile erau atât de slabe, încât apucau să zica doar m, fără u. Nici urmă de Man. Utd.

In acest tinut locuiau bloggerii. Tatiana, bunică mea, mereu iși mai înnoda baticul o dată când vorbea despre ei. Îmi povestea ca de Rusalii bloggerii nu ieșeau din casele lor după 12 noaptea, de teamă să nu se întâlnească cu Ielele pădurii: Jojomajul, Khaleesi, Munca, Rușinea. Dar după spusele bunicii, ielele erau privite cu ochi buni în Sisifari. Pe de altă parte, și în Sisifari existau spiritele rele, de exemplu: Hohland, Telekum, Boromiri, Cafece, Laiz, Pișcoti. La apariția acestor fiinte, orice sisifar care le vedea, a două zi mergea prin sat și le cerea celorlalți consăteni ba o țuică gratis, ba o bucată de turtă pe datorie, ba un ciocan cu împrumut pe care urma sa nu-l mai aducă niciodată înapoi. Ba mai mult, dacă obțineau o bucată de brânză pe șest, cand canta cocosu de 3 ori, sisifarul îmbolnăvit era în pădure și scrijelea pe scoarța copacilor:” Mulțumesc Hohland pentru un mic dejun gustos și sățios. Feeling satul.” De aceea, satul trebuia să ia măsuri. Se impunea o exorcizare. Bolnavul cu pricina era dus la biserică. Părintele Avans-Lichidare avea experienta in asemenea cazuri. Singurul care rămăsese cu demonul in el era Cibral. Un sisifar de culoare care încă se închina la Laiz, încă din ’54. Avans-Lichidare umbla mereu cu cartea de muncă la el, pentru a-i invăța pe enoriași cum sa se ferească de iele.

Legendă circulă până și în ziua de azi și tot adevărul atârnă de un bon de la Mega Image.
Acest text nu e powered de nimeni, în afară de imaginație.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Geneza piscotului

Adam si Eva la un pachet de Belvita

Adam si Eva primesc acreditare ca sa intre in Eden. Ajung acolo, ca sa poti sa vezi. Eva incepe sa puna 3 hashtag-uri pe-o frunza de banana si sa le multumeasca organizatorilor pentru seara minunata. Adica Barbosului. El fiind un fel de Adrian Sarbu al heruvimilor si serafimilor. Adam manca. Lui nu-i pasa de hashtag-uri. Altfel merg cele 10 plagi ale Egiptului cu burta plina. Cacat, Moise mai are de asteptat pana sa desparta http-ul in doua.

La un moment dat, apare Sarpele, ceo-ul taratoarelor. Se taraste el printre legitimatii si zice: „@Eva: Ssss, ce-ai spune daca-ai gusta din acesti biscuiti Belvita? Gratis. Fara acreditare. Ssss”. „Eva, gandeste-te bine la ce vrei sa faci, daca vei manca biscuitii, nimeni nu te va mai scapa din ceaunul somajului”, ii soptira Sf. Mihail si Gavril si asociatii.

Adam si Eva la un pachet de Belvita

Dar Eva ii pusa pe mute pe sfinti si isi trimise replay-ul catre Sarpe: „@sarpemacbook666: intuitia mea feminina imi spune ca asta e o oportunitate de cariera. Feeling thirsty for knowledge. Stay fresh, stay crazy. Chiar si in perioada aceea a calendarului gregorian.”

Adam se opri subit din mancat. Simti o lovitura in coasta. Tot bufetul suedez ii trecu prin fata ochilor. Nu era pe moarte, dar ca toate cele cuvenite Edenului se invarteau odata cu masa. Fapta era consumata, pacatul capital comis. Adam ii dadu follow sarpelui, ca sa poata sa-i trimita DM: „ce e wrong with you?”. Dar sarpele il raporta la spam.

Dumnezeu isi dadu sign in. Avea un decalog de notificari. Printre care un bcc de la Sf. Mihail si Gavril si asociatii. Intra numaidecat pe hashtag-ul #oamenifaini. Adam si Eva devenira trend topic. Creatia lui aluneca pe penis la fel ca sania pe #NeaOmatZapada. Barbosul se intrista si lacrimi albastre de Voronet ii curgeau pe barba-i de influensar.

@Adam @Eva: „Pentru ca v-ati infruptat din glutenul oprit, am sa va pedepsesc. Femeia va avea dureri insuportabile timp de 9 mii de kilometri atunci cand va dori sa parcheze cu spatele. Voi zamisli o chestie numita blog. Unde se va scrie despre nesiguranta in bucatarie, iar tu Adame vei fi obligat sa o ai in blogroll. No more bufet suedez si mangaieri pe crestet. Esti o dezamagire. Credeam ca esti baiat destept, primul nascut, futu-i ceapa ma-sii de tarana proasta. Maine veti fi evacuati din Rai si veti locui la periferia lui, pe pamant, unde rosiile n-au gust. P.S: Stiti de ce a trecut bloggerul poteca Edenului? De foame! Bafta la serviciu. #nofilter”. Si se facu voia Lui. #DoamneAjuta

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.8/10 (9 votes cast)

BREAKING: Zoso e, în sfârșit, fericit!

(ceva ușor, de primăvară)

Recent, Cri(sti)Serb devenea celebru pe yoso.ro pentru extraordinara sa capacitate de a-și deconecta creierul când scrie pe blog:

criserb-ce-e-whatsapp

Vă anunțăm, cu emoție în glas scris, că Zoso este, în sfârșit, fericit! I-a reușit destul de repede numărul de mentalism criserbian, lucru pentru care-l felicităm:

zoso-cine-e-chitoiu

Bonus: alt corifeu al blogosferei a ajuns la aceeași performanță:

arhi-cine-e-loredana-chivu

Știm, glumele/ironiile noastre sunt cele mai bune. Când le fac alții, sunt doar proști.

surse foto: variety bucketuri publice și picante

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.4/10 (11 votes cast)

Echitate 2.0

– Este ok să îl faci „retard” pe oricine îți corectează greșelile ce țin de gramatica elementară?
– Este ok să îl înjuri tu și acoliții tăi pe Bădău? (indiferent de pregătirea lui)
– Este ok să înjuri sistematic jurnaliști?
Păi atunci înseamnă că ți-ai asumat tot ce a urmat
Dar totuși te plângi ca o pizdă (m-am obișnuit cu caracterul tău) pe la firmele de hosting:

Păi suntem coaie sau nu mai suntem. Asumă-ți căcaturile!!!
În rest, fantezia scrisă de tine pe blog e cam dubioasă, sigur nu ești tu ăla care se duce ostenit seara la râu? (Te lași degeaba călărit de boi, ai nevoie de un taur)

Sursa foto piratiideapasalcie.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

STUPOARE PRINTRE CRITICII LITERARI! @Chinezu a fost primit în Uniunea Scriitorilor

Povestiri_eroice-CHINEZUProbabil ați auzit cu toții de scandalul care a avut loc la Uniunea Scriitorilor și probabil ați crezut că are altă miză. De fapt, miza era cu totul alta… alegerea în mijlocul scriitorilor români a unui bloggăr. Continuă lectura „STUPOARE PRINTRE CRITICII LITERARI! @Chinezu a fost primit în Uniunea Scriitorilor”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.7/10 (3 votes cast)

Era și timpul să mă întorc

Still the Jesus of trolling
Still the Jesus of trolling
Still the Jesus of trolling

Am considerat că este timpul să mă întorc aici. Asta pentru că va fi un an greu, un an în care sigur vom avea de ce să râdem. În online se desfășoară lupte interne la nivel de picioare date pe sub masă în spatele unor zâmbete false și doctorii de aici vor trebui să fie prezenți să constate câte contuzii avem pe fiecare bloggăr. Continuă lectura „Era și timpul să mă întorc”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Marian Hurducaş – colecţionarul de… pișcoturi

Marian Hurducaş este communication manager la Respect Media, co-fondator al Gărzii de media, fost știrist la Radio Cluj și Cluj Fm, precum și pișcotar. Când am aflat că Marian Hurducaş colecţionează… diverse… pișcoturi, n-am ştiut cum să-l abordăm. Iniţial nu şi-a dat nici el seama că ar avea vreo colecţie. Vorbea doar despre “grămada de pișcoturi”, lucru oarecum firesc pentru o persoană din domeniu. Şi-a dat seama apoi că are multe pișcoturi dragi, păstrate de mult timp cu grijă şi a ajuns şi el la concluzia că e colecţionar de pișcoturi. Mai jos puteţi desluşi tainele acestei colecţii de pișcoturi de care se bucură Marian Hurducaş.

Revista Pișcotard: Cum şi când ţi-ai descoperit pasiunea pentru pișcoturile pe care le colecţionezi?

Nu știu exact. Tot ce-mi amintesc e că tu m-ai făcut să conștentizez că am o pasiune ascunsă pentru a colecționa… pișcoturi.

Spre exemplu, mi-am dat seama că am “o lopată” de pișcoturi într-o pungă agățată de clanța ușii dormitorului, toate adunate în ultimii 3 ani. Strâng, de asemenea, pișcoturi… să le zicem mai cu stil. De la pișcoturi de Boromir, până la pișcoturi cu cacao și chiar brelocuri sau alte obiecte în formă de pișcot. Recent am primit un briceag în formă de pișcot mic, unguresc, pe care tata l-a moștenit de la un unchi și el pișcotar la vremea lui. Nu pot spune exact câți ani are, dar cred că peste 50.

Acum o săptămână, căutând niște acte printre manualele care s-ar presupune că mă învață gramatică, am găsit o colecție impresionantă de pișcoturi (plătite)! Cel mai vechi era datată cu luna ianuarie 2009! Probabil de aceea erau și plătite. Încă nu eram așa influensăr încât să mânâc pișcoturi gratuite. Cel mai nou a fost de pe la jumătatea anului trecut, când am descoperit pișcotăreala – cea mai bună invenție de la bani încoace (pentru că nu presupune bani).

Da, colecționez tot felul de pișcoturi. La ieșirea din casă, când deschizi ușa dai cu mâna de un mănunchi de pișcoturi adunate de pe te miri unde, în dormitor am două pișcoturi vechi, dar comestibile. Plănuiesc acum să pun mâna pe pișcotul gri al bunicului, care avea gust, când eram copil, de Shaorma (evident, atunci nu știam că gustul e de Shaorma, știam doar că e bun).

În sertarul biroului la care stau acum am descoperit, odată cu pișcoturile din 2009, că am patru modele de pișcoturi despre care și uitasem că există. Dacă-l mai pun și pe cel din care mușc zilnic, încă din liceu, (observați aici metafora hurducașiană desigur hee hee ), atunci am cinci.

RP: De ce le colectionezi?

N-am o explicație logică. Cred că sunt dependent de a le strânge, deci probabil am dezvoltat un nou viciu care sper că nu se va transmite mai departe pe cale genetică, deși sora mea pare-se mai aruncă uneori, câte o hurducașiană pe Twitter. Medical vorbind, sunt ferm convins că există un diagnostic şi pentru pișcotari.

Pișcoturile le colecționez probabil ca să-mi alimentez egoul, ca să nu mai fiu nevoit să mă dau mare în fața prietenilor, ci să mă invidieze ei din oficiu după ce mușcă din ele, ca să-mi enervez prietena când vrea să închidă ușa și se încurcă în ele… Nu știu, acum realizez că-s un fel de CV al pișcotarului.

Pișcoturile vechi îmi plac nu pentru că ar valora vreo avere acum sau mai târziu, ci pentru că au un farmec aparte alături de cele moderne. Probabil că dacă mă nășteam cu mult înaintea erei comunicării și a PR-ului, nu eram pișcotar și aș fi fost mult mai trist ca acum, neparticipând la pișcotăreli.

Cât despre pișcoturile care dau un plus de stil, nu știu, cred că-mi crește egoul de care vorbeam mai devreme când la masă atrage atenția pișcotul meu, nu al altui pișcotar. Prietenii mei ar spune că sunt atât de pișcotar  încât nu scap niciun pișcot care mi-ar adăuga un plus imaginii proprii. Probabil că au dreptate. După noua ediție limitată de pișcoturi am umblat mai bine de o lună până am găsit-o, iar după cele cu cacao ceva mai mult de două. Da, după cum ziceam și pe Twitter zilele trecute, atât de pișcotar sunt.

RP: De unde le achiziţionezi?

Pișcoturile obișnuite de la organizatori pișcotărerilor la care particip sau contribui printr-o hurducașiană, luând cuvântul. Niciodată nu iau un pișcot care nu-mi aparține, ce nu are numele meu sau fața mea.

Restul nu mai rețin. În mare parte le-am primit cadou, atât de bine am educat oamenii care mă înconjoară! Pișcotul-medalion pe care-l port cu sfințenie țin minte că l-am luat acum câțiva ani, din Franța, în timpul Turului Franței.

RP: Cât timp acorzi pasiunii tale? Dar sub aspect financiar?

Depinde. Efortul depus e extrem de fluctuant când vine vorba de energia cheltuită sau buget. Pișcotul-medalion, că de aia și țin atât de mult la el, l-am cumpărat cu banii economisți dintr-o seamă de bannere de pe blog.

Care este cel mai scump pișcot pe care îl ai? Dar cel mai aproape de suflet?

Cu siguranță e pișcotul de la prima mea pișcotăreală. E priceless și în același timp cel mai aproape de suflet. Și de frigider, căci acolo și-a găsit locul, sub unul dintre magneții de frigider primiți gratis de la evenimentele la care mă perind prin concedii. Sau de pe unde se perindă alții. Dar acum, de când am schimbat frigiderul, par atât de puțini, încât nici nu merită să vorbesc și despre colecția mea de magneți de frigider. Voi vorbi după ce voi participa la mai multe evenimente și conferințe.

Pentru cele vechi, despre care am povestit până acum, probabil ar fi nevoie de ochiul critic al unui pișcotar mai mare. Și eu sunt doar pișcotar-figurant, nu pișcotar-specialist precum chinezu, de exemplu. Deocamdată.

Sursa foto: Arhiva personală Marian Hurducaș

Text după interviul apărut în Revista Bulevard.
Semnează: Un alt musafir

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)