Un nou început

După mai bine de şase ani în care am dat ora exactă în online-ul românesc din postura de posesor al celui mai citit blog din România, gusteru.ro, a venit momentul unei schimbări. Simţeam că am spus tot ce puteam spune despre spammeri, jeguri, hateri, retarzi, Javrilă, Teniţă, Zerolist, Stanca şi alti cocoşei. Simţeam că muile pe care le împărţeam în stânga şi în dreapta, ca un adevărat războinic de tastatură, îmi vor cauza la colesterol, trigliceride şi agaţamente de piariste, aşa că am hotărât să o iau la început. Beneficiind, bineînţeles, de susţinerea cocoşeilor curioşi să vadă ce urmează să fac.

Mi-am redenumit conturile de social media, am închis comentariile pe gusteru.ro şi am dat de înţeles că mă voi angaja la „Drumuri şi poduri”. Strategia perfectă. V-am ţinut cu sufletul la gură şi cu buzele pe sfincteru-mi divin. Aţi plâns, aţi făcut petiţii online, mi-aţi rugat prietenii să mă convingă să revin. V-am muit ani la rând, de la cel mai retard până la cel mai erudit, dar voi m-aţi vrut înapoi.

V-aş mai fi ţinut puţin în alertă, dar, pentru că nişte gogoşei au aflat deja ce urmează să fac, anunţ aici şi acum lansarea unui nou proiect. Sunt 274 platforme de comentarii pe internetul românesc, şi toate sunt pline de gogoşei preţioşi, care emit păreri docte şi plâng pe umărul poporului, săracul, dar n-au mai coborât în lumea reală de mult, să vadă cât de greu e să fii blogger. Să te descurci cu atâtea piariste, să aprobi sute de comentarii pe zi, să scrii articole de 3-5 rânduri despre cum te razi la Gogu şi ce spumă foloseşti. Preferaţi salariile de la moguli şi articolele documentate prin search-uri pe Google. Ei bine, m-am întors şi am de gând să vă arăt cum se face şi presă online, nu numai blogging. Cum se comentează ştirile făcute de alţii. Cum se susţine o opinie până în pânzele albe, chiar dacă e bazată pe nimic. Cum se fac bani din bannere de 100 de euro. Cum se face online de calitate.

Noul meu proiect se numeşte ZeroGuşteri.ro. Voi scrie cu vână, ca şi până acum, dar cu mai puţine mui şi cu mai multe caractere. Nu voi scrie singur, pentru că e greu să acoperi mai multe domenii atunci când scrii mai mult de 3 rânduri, aşa că i-am cooptat în echipă pe Guşteru şi pe Mihai Teodorescu, foşti asociaţi şi la gusteru.ro. Guşteru e fost family account manager, fost family CEO, fost visacard holder şi fost IT&C home administrator, iar Mihai e fost proud reader of amza.ro şi fost drinker with a running problem.

Vă aştept pe ZeroGuşteri.ro să comentăm zilnic ştirile făcute de alţii. De gogoşei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Evoluţia pişcotului

Termenul de pișcotar a apărut inițial printre ziariști pentru a-i defini pe cei care apar la conferințele de presă și nu scriu de acolo nicăieri (pentru că nu au unde). Mulți PR-i și agenții tremură de ani la rând la auzul cuvintelor „Ziarul Afacerilor” și „Niculina Garici”. De asemenea, termenul îi descrie pe cei (de regulă erau aceiași) care erau prea îndrăgostiți de bufet sau de a primi sacoșica de după (fie că ea conține doar hârtii sau obiecte cu diverse valori).

Acești pișcotari erau reuniți ca într-un adevărat Camelot, aflau toate conferințele de presă și, în funcție de ponderea evenimentului, decideau câți dintre ei mergeau… Ei există și acum, de aceea îi vom numi pișcotari offline.

Odată cu „democratizarea” internetului și ieftinirea până la derizoriu a hostingului, pișcotarii offline au făcut prozeliți (cunoscuți de voi sub numele de antreprenori online). Nucleul acestei noi specii de pișcotari 2.0 s-a format din niște pseudo-jurnaliști expirați sau pretendenți (cu diplomă de Hyperion) la statutul de jurnalist, care voiau să acceadă la viața de “scriitor la gazete” fără să mai primească muile cuvenite de la editorii care îi criticau că scriu prea prost sau fac o documentare de varză. Asta a fost într-o primă fază. După aceea, pe lângă aceștia s-au adunat alți aspiranți la viața bună adusă de pișcoturi, de data aceasta de prin toate colțurile țării.

Acum observ la fiecare conferință de presă că cele două lumi pișcotărești coexistă. Eu personal, identific și similitudini de comportament între cele două specii:

–          La fel cum Niculina Garici se supără pe cel care nu îi dă două sacoșele la plecare, la fel face și pișcotarul 2.0 când nu își primește obiectul muncii.

–          Pișcotarii clasici aveau un Camelot și o împărțire strictă a evenimentelor, pișcotarii 2.0 au campanii și sistem de promovare ce fac să pălească până și cumetriile din instituțiile de stat.

Să recapitulăm:
1. Deci, pișcotar = iubitor de atenții sau mocangeală necuvenită… îi dau aici exemplu pe bloggării care se duc la diverse evenimente și nu scriu sau pe cei care se duc la cea mai mare bășină de eveniment și te asasinează după aceea pe blog & twitter că a fost cea mai mare experiență din viața lor.

2. Atunci cand unii se comportă ca niște maneliști când câștigă bani și atenții și se mai și laudă că nu scriu de peste tot pe unde se duc, pen’ că așa vor ei, trag concluzia că iubesc acele atenții și nimic mai mult, deci se încadrează perfect în accepțiunea termenului de pișcotar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Cum am devenit „hater”

Motto: Because hating is not enough

Să fii hater în online-ul românesc nu este uşor. Eşti categorisit cu o grămadă de epitete de genul: retard, prost, sărac, fomist ş.a.m.d.

Personal, am devenit „hater” fără să vreau. Acum doi ani şi ceva mi-am făcut contul de twitter. Până atunci, „activitatea” mea în online se rezuma la citirea zilnică a presei şi a câtorva bloguri. Încet-încet am interacţionat cu tot mai multe persoane de pe twitter. Am găsit o grămadă de oameni extraordinari, cu simţul umorului, cu care poţi purta o conversaţie (atât cât îţi permite limita celor 140 de caractere).

De-a lungul acestei perioade, au existat şi momente de-a dreptul stupefiante. Se ştie că twitterul este şi un loc al controverselor. Se încing discuţii, se spun păreri, se vine cu argumente şi/sau contraargumente. De multe ori este o adevărată plăcere să participi (sau doar să observi) la o astfel de dispută, purtată în limitele unui limbaj civilizat. Trist este atunci când, încercând să aduci un argument sau o opinie de bun-simţ în legătură cu o anumită temă, eşti „răsplătit” cu cuvinte ce nu ar trebui să-şi găsească locul într-un spaţiu public (aşa cum consider că este twitterul). Pot înţelege că unii îşi câştigă cea mai mare parte a veniturilor din blogging şi trebuie să-şi apere „meseria”, dar nu pot înţelege de ce sunt aşa de agresivi atunci când încerci să le spui că nu eşti de acord cu ei. Ca „hater”, nu vreau să distrug „tot ceea ce este bun în onlineul românesc”, nu vreau să fur traficul nimănui şi nici nu tânjesc la banii ce se pot câştiga din această activitate.

Spre deosebire de A-listeri, „haterii’ sunt sinceri. Din hatereală nu se câştigă bani şi nici nu ne dorim asta. Am ajuns in online din întâmplare şi am rămas că să ne „simtem” bine.

So … We are haters … and we are already here!

poza de aici.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Cum văd eu colegii.cc

Îl clocirăm, îl lansarăm, acum să-l şi explicăm. Fiecare cum consideră.

colegii.cc este, precum am zis şi în pagina „Despre”, un blog colectiv. Deci pe care scriu mai mulţi oameni. Explic mai rar şi mai pe înţelesul celor mai înceţi la minte dintre noi (cc ShaorManu ghe la Cluuuuj). Aceşti „colegi” nu sunt numai „haterii” de pe Twitter, ci un grup (deloc omogen) de oameni care au cel puţin o însuşire comună: nu sunt pupincurişti. Bineînţeles, în accepţiunea a-listerilor şi a virginilor de la Cluj, acest lucru îi face hateri.

Al doilea lucru care îi leagă este că interacţionează destul de des unii cu alţii. Fie pe Twitter, fie pe messenger, fie pe Skype, fie pe unde mai apucă. Asta îi face oarecum colegi, cel puţin virtual. Colegi de hatereală, de miştouri, de twittereală şi, mai nou, de blog.

Unul dintre colegii ăştia, cel mai căpşunar dintre noi, a avut ideea de a înjgheba blogul ăsta colectiv. Cu preluări de pe blogurile noastre, cu articole originale, cu poze cu femei goale (#buci), cu ce-o mai fi. Un spaţiu în care colegii să se simtă bine, ca să nu se simtă rău. Ca nişte bo$$i!

Ne-am organizat, am luat domeniul, am încropit rapid un blog şi iată-ne aici, gata de a scrie chiar şi 3 articole pe an. Succesul e aproape! Trebuie doar să-l luăm de coaie.

Şi da, Vasile, colaborăm şi cu agenţiile, că doar de-aia-şi face lumea blog. Nu-l mai face nimeni pentru a-şi scrie ideile şi a le discuta cu alţii, toată lumea visează campanii şi agenţii. Mai ales haterii, care vor să fure unicii şi banii altora. Eu, personal, colaborez cu agenţii de turism când vreau să plec în concediu, alţii poate colaborează cu agenţii de voiaj când îşi cumpără bilete de tren şi sunt convins că mulţi colaborăm (sau vom colabora) cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, când ne plătim taxele sau depunem diverse hârţoage. Deci da, colegii colaborează cu agenţiile.

Suntem aici, suntem penibili şi ne-am lansat, dintr-o pură coincidenţă, odată cu părul schimbat al Lupului Blogosferic Suprem. Ceea ce, vorba unui clasic în viaţă, e bine. Ca să nu fie rău.

PS: .cc de la coada domeniului vine de la cc #colegii! Logic, dar numai pentru unii dintre noi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Boc, un fost blogger de succes

Premierul Emil Boc a demisionat în stilul unui fost blogger de succes. Împăcat cu ceea ce a făcut, aflat pe vârful succesului, a decis să se ocupe de alte proiecte mai importante. Era prea bun să se menţină în funcţie, mai ales când nişte ciumpalaci (hateri) îi cereau demisia.

Pe surse, Emil Boc se va retrage la versiunea în engleză (ca şi cum acolo nu va fi citit de pulime, ci doar de antreprenorii de calitate din online) şi lucrează în paralel la un blog de ştiri care să ilustreze întrega sa carieră: ZeroBocStiri.ro. Ca toţi foştii oameni de succes.

Foto de aici. Preluare de la mihaelapana.eu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)