Vasile, blogărul care s-a adaptat cel mai bine!

La cerințele poporului. Partidului Poporului.

Astăzi vreau să zic câteva cuvinte, la modul cel mai serios posibil, despre (probabil) cel mai hulit, luat la mişto, luaţi-l cum vreţi, blogger: Vasile Manu, pe care, recunosc, eu îl urmăresc. Nu pentru că îmi face plăcere sau vreau să mă chinui singur, îl urmăresc pentru că mă uit oarecum la ascensiunea lui, cum a evoluat şi evoluează în continuare. Şi cum a crescut blogul lui în ultimii ani, de la 130 de unici/zi la 139. Râdem noi, râdem de Manu, îl luăm la mişto pentru felul în care stă el noapte de noapte la măsuţa aia care-i ține loc de birou şi dezbate, pe blog, diverse teme, dar omul e, din punctul meu de vedere, cel mai deştept om din blogosfera asta. Mă rog, nu chiar cel mai deştept, dar e undeva acolo sus, în top 5 bloggeri clujeni deștepți.

Dacă te uiţi acum pe evasile.com, seara, vei vedea că Manu analizează lucruri mai serioase ca înainte, nu mai promovează toate nulităţile şi vedetele de carton, s-a reprofilat pe treburi mai importante, gen OTV, Românii au talent, shaorma de la Mama Manu, în general discută despre ceea ce aşteaptă cititorii lui fideli să vadă.

Pentru toate aceste calități, cât și pentru susținerea pe față a domnului Dan Diaconescu, cel mai deștept om din România, Vasile va fi, mai mult ca sigur, pe listele PPDD la următoarele alegeri. Va obține, suntem convinși, câteva procente, nu știm exact câte, nesemnificative, în orice caz, dar deloc de neglijat.

Pentru cine nu înțelege ce s-a întâmplat în articolul ăsta, recomandăm un click aici. De asemenea, vă rugăm să recunoașteți și celelalte personaje din poză, fiindcă nici nu știți ce pierdeți!

Acest articol este o colaborare româno-spaniolă între Ellunes și aiurea.

Despre autor

El Lunes a scris 32 articole pe acest blog.

Mihai. Mihai Cristian Mateaş. Mişu, pentru prieteni. Viitor fost jurnalist. Actual hater, troll, căpşunar, retard, jeg, fomist fugit din ţară şi fmm de bozgor. #buci expert. Din când în când umblu înarmat. Născut luni, plecat marţi din România. Mă întorc miercuri. Joi plec iar. Am păreri, fără să mă fi născut cu dreptul ăsta. Ultima propoziție nu este adevărată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

9 răspunsuri la “Vasile, blogărul care s-a adaptat cel mai bine!”

  1. Va multumesc pentru asocierea cu partidul care va conduce Romania pentru urmatorii patru ani. Asta, desigur, daca nu va pierde alegerile in fatza partidului lui Diaconescu. Aaaaaa a lui Vasile.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Asta chiar că-i bună:
    „Diaconescu nu a căutat niciodată să promoveze cultura pentru că nu era cazul, publicul elevat nu a fost ţinta lor.”
    Ce-şi face omul cu mâna lui, se chiamă lucru MANUal.
    Păcat de noi, că e clujean.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  3. Mihai, te-aş ruga să nu mai scrii articole despre mine şi să eviţi să îmi mai menţionezi numele pe undeva.
    Ceea ce scriu eu la mine pe blog mă priveşte pe mine, eu răspund de ceea ce scriu. Să terminăm cu joaca asta că nu mai e fun deloc.

    Mulţumesc. Sănătate,

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  4. @ Vasile Manu: Nu prea înţeleg de ce mă acuzi (indirect) de recidivă, acesta fiind primul comentariu pe care l-am făcut despre tine. Iar despre un articol adevărat nici nu poate fi vorba, cred că subiectul nu merită atâta atenţie… Voi încerca cu toate acestea să ţin cont de dorinţa ta, dar nu promit nimic. Între noi fie vorba, şi eu răspund de ceea ce scriu.
    Salutări

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *